Casa Eminovici şi statuia lui Mihai Eminescu din Călinești, Suceava, au fost construite ilegal
Stiri Botosani Friday, 28 June 2013 ActualitateÎn urma informaţiilor primite de la Primăria Şerbăuţi, Muzeul Bucovinei şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Suceava s-a ajuns la concluzia că imobilul pe care este amplasată inscripţia "Casa Emonovici", amplasat în curtea Bisericii Ortodoxe din satul Călineşti, printr-o iniţiativă privată, nu a aparţinut familiei Eminovici.
Vicepreşedintele CJ Suceava a arătat că imobilul intitulat "Casa Eminovici" nu este înregistrat în domeniul public sau domeniul privat al comunei Şerbăuţi şi nu este încadrat în categoria monumentelor istorice sau a caselor memoriale. În aceste condiţii, el a adăugat că administraţia judeţeană va solicita primarului comunei Şerbăuţi ca împreună cu arhitectul-şef al Consiliului Judeţean Suceava să facă demersurile necesare pentru intrarea în legalitate din punct de vedere al autorizării construcţiei.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
La volan cu alcoolemie 1,07, avea și permisul anulat de mai bine de un an!
Polițiștii din Botoșani au emis, duminică seara, ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 31 de ani, din localitatea Bucecea, cercetat pentru comiterea infracțiun...
Au luat-o la sănătoasa când au văzut polițiștii: Tineri urmăriți în trafic și imobilizați de oamenii legii!
În cursul zilei de duminică, 8 noiembrie 2026, polițiștii din Botoșani au procedat la oprirea regulamentară, în localitatea Nicșeni, a unui autoturism condus de către tânăr d...
Raluca Turcan: PNL și USR vor să construiască „Polul Modernizării” pentru a „sancționa greșelile” guvernării Niculescu!
Deputata liberală Raluca Turcan a transmis, luni dimineață, într-o postare pe Facebook, că obiectivul fuziunii Partidului Național Liberal cu formațiunea Forța Dreptei a lui Ludovic Orban...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 9.16 secunde