Casa Corpului Didactic a intrat în reparaţii

Casa Corpului Didactic a intrat în reparaţii, fiind necesară refacerea faţadei, care s-a deteriorat foarte mult în ultimul an.  

Silvia Diaconu, directorul instituţiei, susţine că problemele au apărut din cauză că pe acoperişul instituţiei au căzut frunze, conuri de brad care au blocat canalele de scurgere a apei pluviale.  

Lucrările de reparaţii vor fi executate de firma General Topcom, cea care de altfel a şi reabilitat şi modernizat clădirea în urmă cu cinci ani.  



Silvia Diaconu a precizat că toate cheltuielile cu refacerea faţadei vor fi suportate de firmă, dar fiind că unele lucrări încă erau în perioada de garanţie.   

"Am făcut adresă către arhitect, am făcut o comisie la nivelul instituţiei care a constatat. S-au depozitat pe acoperiş zăpadă, frunze, conuri de brad care au astupat canalele de scurgere a burlanelor şi au apărut probleme. Am schimbat burlanele şi acum se reface faţada clădirii", a precizat directorul Casei Corpului Didactic.  

Lucrări de reparaţii sunt necesare şi în interiorul clădirii, unde apa s-a infiltrat în tavan, iar în unele săli a apărut igrasia.  

"Vom face pe interior o igienizare", a mai spus Silvia Diaconu.



 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un șofer „a zburat” cu mașina în curtea unui service din Trușești, avea o alcoolemie de 1,08!

astăzi, 18:28

La data de 17 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din comuna Durnești, cercetat pentru ...

Patru localități din Botoșani vizate de o avertizare nowcasting a meteorologilor!

astăzi, 17:13

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o avertizare nowcasting tip cod galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabilă până la ora 21:00. Sunt prognozate intensif...

Un bărbat de 38 de ani din Botoșani și-a ucis bunica în vârstă de 84 de ani. Cum s-a produs tragedia

astăzi, 16:00

Un bărbat în vârstă de 38 de ani a fost reţinut după ce, în cursul zilei de sâmbătă, şi-a ucis bunica în vârstă de 84 de ani. Prim-procurorul Parchetului...