Cărți pentru viitorii studenți din Stăuceni de la Gabriel –Augustin Alecsandru

De ziua internațională a studenților, candidatul Alianței România Dreaptă pentru un mandat de deputat în Colegiul 6 Botoșani, Gabriel-Augustin Alecsandru, împreună cu echipa sa de campanie a făcut o donație de carte pentru Biblioteca comunei Stăuceni.

Cărțile fac parte din colecțiile personale ale membrilor echipei candidatului ARD la un mandat de deputat în Colegiul 6 Botoșani și se adresează vârstei școlare.

Cu această ocazie, Gabriel-Augustin Alecsandru le-a adresat copiilor din comună o promisiune certă.

În calitate de deputat, el va oferi, chiar din primul an de mandat, o bursă de merit elevului cu cele mai bune rezultate la învățătură, așa cum cu siguranță se va întâmpla și cu elevii din alte localități ale județului.

“Îmi doresc, așa cum am mai făcut și cu alte ocazii, să-i stimulez pe copii spre performanță. România are copii și tineri foarte inteligenți. Ne mândrim când ai noștri ajung să studieze la marile universități din lume, dar facem atât de puține pentru ei cât sunt aici în țară. Copiii sunt viitorul acestei țări și trebuie sprijiniți, de aceea ca deputat care va reprezenta populația acestei comune, voi oferi în fiecare an o bursă de merit elevului cu cele mai bune rezultate, pentru a putea studia mai departe la o facultate de prestigiu. Am învățat de la profesorii mei de la liceul , cărora doresc să le mulțumesc pe această cale pentru dăruirea de care au dat dovadă în formarea mea, că fără efort, fără dorință de a performa, nu există reușită, a declarat Gabriel Augustin Alecsandru, candidat la un mandat de deputat în Colegiul 6 Botoșani.



Gabriel Augustin Alecsandru și-a luat angajamentul că va lupta pentru drepturile studenților fiindu-i cunoscută situația lor deloc îmbucurătoare.

“Sunt permanent în contact cu tinerii, elevi și studenți, și le cunosc foarte bine situația, având în vedere ca și eu am fost student. Știu că dorința lor este să aibă mai multe locuri subvenționate de stat la cămin, precum și posibilitatea de a obține burse mai mari din partea statului. Neglijența cu care au fost tratați tinerii, și aici mă refer și la elevi și la studenți, trebuie să dispară. Mă voi lupta pentru ei în Parlament, a mai spus Gabriel-Augustin Alecsandru.

Comunicat de presa

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Când începe anul școlar 2026-2027: Calendarul complet al cursurilor și vacanțelor. Schimbările anunțate de Ministerul Educației!

astăzi, 10:09

Elevii vor reveni în bănci luni, 7 septembrie 2026, iar ultima zi de cursuri pentru majoritatea claselor va fi 18 iunie 2027. Ministerul Educației a publicat structura oficială a noului an ș...

Porci, oi și 1.000 de păsări au ars într-un incendiu la Suceava, un microbuz și o construcție salvate din calea flăcărilor! (Foto)

astăzi, 09:55

Pompierii militari de la subunitățile Fălticeni și Dolhasca, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Drăgușeni și Cornu Luncii, au intervenit cu șase...

Fermier din Botoșani – firme în concordat și datorii de milioane de euro. Schema ”Tribunalul”

astăzi, 08:56

Fermierul Constantin Foca, unul dintre cei mai cunoscuți agricultori din județul Botoșani, a solicitat în decurs de numai o zi deschiderea procedurii de concordat preventiv pentru cele două ...