Cartea unui cunoscut actor din Botoșani, retrasă de pe piață pentru instigare la violență împotriva femeilor

Editura Hyperliteratura a decis retragerea de pe piață a cărții ”Scrisoare către Ceaușescu”, scrisă de George Burcea, după ce actorul a postat pe Facebook un îndemn la violență împotriva femeilor.

„În urma instigărilor la violență împotriva femeilor aduse de actorul și scriitorul George Burcea, autorul romanului „Scrisoare către Ceaușescu”, editura Hyperliteratura a decis retragerea de piață a cărților sale. Această hotărâre vine ca un gest firesc împotriva promovării unor astfel de comportamente publice, paradoxal, vorbind despre o carte care tratează exact violența domestică”, se arată pe site-ul editurii.

 

Chiar în dimineața acestei zile, scriitorul Andrei Ruse, directorul Hyperliteratura și redactorul acestei cărți, a postat public un mesaj prin care s-a dezis ferm de declarațiile agresive ale lui George Burcea.

„Scrisoare către Ceaușescu” este cartea de debut a actorului George Burcea și a fost publicată în octombrie 2021, la Hyperliteratura. Potrivit editurii, romanul este inspirat din viața actorului și prezintă situațiile dramatice prin care mama sa, terorizată de soț, a trebuit să treacă în anii de final al dictaturii comuniste.

„Deși este un manifest împotriva violenței domestice, Scrisoare către Ceaușescu reprezintă, de asemenea, un imbold pentru toți cei care nu văd sensul zilei de mâine și se complac în situații distructive”, scrie pe site-ul editurii.

Romanul a fost promovat printr-un video în care apar George Burcea și mama sa și pentru care și-a împrumutat vocea actrița Maia Morgenstern.

George Burcea instigă bărbații să îşi bată femeile: „Cu mese, cu scaune. Vă doresc capace în cap, că asta meritați!”

George Burcea, fostul soţ al Andreei Bălan, a fost taxat dur în mediul online, după ce a spus într-o filmare live pe Facebook, că “unele femei merită să fie bătute de bărbați”. Actorul a avut această reacţie după ce ar fi fost jignit de câteva femei.

„Voi mă înjurați că eu gătesc? Păi, fetelor, repet, vă doresc să aveți bărbați care, în momentul în care vin de la muncă, să vă ia la palme. Cu mese, cu scaune, cu capace”, a spus Geroge Burcea în filmarea sa live, potrivit Antena3.ro.

George Burcea a lansat, recent, un roman care abordează tema violenței domestice în perioada comunistă, inspirat de povestea familiei sale.

Intitulată „Scrisoare către Ceaușescu”, volumul publicat în luna octombrie a devenit bestsellerul editurii.

„Băi, femeilor, eu lupt cu voi, da? Eu sunt pentru voi, eu sunt pentru înțelegere și dragoste, pentru înțelegerea cuplului, și voi mă înjurați că eu gătesc? Păi, fetelor, repet, vă doresc să aveți bărbați care, în momentul în care vin de la muncă, să vă ia la palme. Cu mese, cu scaune, cu capace.

Și nu ca instigare, dar fraților, dacă le place mai mult un bărbat care le bate decât unul care le ajută în casă, dați-le ce merită, bro”, a spus Geroge Burcea în filmarea sa live.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un preot botoșănean, chemat să păstorească o nouă comunitate ortodoxă românească în Marea Britanie!

astăzi, 10:59

De la altarul unei biserici din Botoșani, unde și-a început drumul slujirii încă din copilărie, până la păstorirea unei noi comunități ortodoxe românești din Regatul U...

Apel către întreaga comunitate pentru Elena: Tânăra riscă să rămână fără picior!

astăzi, 09:40

Elena, o tânără de 33 de ani, trece printr-o situație dificilă. Viața i-a fost zdrobită, în 2024, în urma unui cumplit accident de circulație. Aceasta trăiește în Bucu...

Tradiție reinterpretată cu stil: Balul Bobocilor 2026 la Colegiul Economic din Botoșani! (Foto)

astăzi, 08:23

Emoții la maximum, eleganță și un strop de mândrie locală au transformat Balului Bobocilor de la Colegiul Economic „Octav Onicescu” într-unul dintre cele mai apreciate eve...