Echipa națională de fotbal a României va începe pe 25 martie drumul spre Campionatul European din 2024, însă, chiar dacă tricolorii au fost repartizați într-o grupă foarte accesibilă, șansele de calificare la turneul final sunt totuși minime din cauza valorii reduse a lotului și a staff-ului tehnic. În rândurile următoare vom analiza șansele echipei noastre, pentru a vedea dacă există plusuri care ar putea să ne ducă la Euro 2024, dar și care sunt minusurile care ar trebui eliminate.
Rezultatele României până în prezent
Orice analiză de acest tip ar trebui să înceapă cu o scurtă retrospectivă, una care să ne arate nivelul la care este România în prezent. Din păcate, statistica nu este de partea elevilor lui Edi Iordănescu.
România s-a făcut de râs în Liga Națiunilor, ”reușind” să încheie pe ultimul loc într-o grupă la fel de accesibilă precum cea din preliminariile Euro, cu Bosnia, Finlanda și Muntenegru. Cu numai două victorii, una venită chiar în ultimul joc, când nu mai conta, și o remiză, tricolorii au arătat că sunt departe și de reprezentativele de nivel mediu din Europa, ceea ce nu ne dă speranțe prea mari pentru viitor.
Atunci când a contat, naționala noastră s-a sufocat și nu a reușit să obțină rezultatele dorite, deznodământul fiind o retrogradare meritată în a treia divizie din Nations League. Nici măcar amicalele din noiembrie nu au adus semne bune, tricolorii pierzând la Cluj cu Slovenia, scor 1-2, și învingându-i la scor, cu 5-0, pe ”frații” din Republica Moldova.
Grupa României în calificările pentru Euro 2024
Naționala României a fost repartizată în Grupa I din preliminariile pentru Euro 2024, alături de Elveția, Israel, Kosovo, Belarus și Andorra, iar programul este unul avantajos. Elevii lui Iordănescu junior vor juca în martie cu cele mai slabe adversare din grupă, Andorra (25 martie) și Belarus (28 martie), iar în iunie vor avea primele teste importante, împotriva celor din Kosovo și a Elveției.
Practic, după aceste 4 partide vom avea o imagine destul de clară a șanselor reale pe care le au tricolorii în drumul spre turneul final din Germania, ei având nevoie obligatoriu de victorii în primele două partide și de rezultate pozitive în celelalte două.
Dacă ne gândim că Elveția este fără discuții marea favorită a grupei și că sunt șanse mici să rateze prima poziție, atunci pentru locul secund din clasament ne luptăm cu Israel și Kosovo, două naționale nu foarte puternice, abordabile, dar care par a fi totuși puțin peste România.
Rezultatele duelurilor cu cele două, mai ales în meciurile de pe teren propriu care sunt programate în luna septembrie, vor decide cine se califică la Euro 2024 și cine rămâne acasă.
Puncte forte și puncte slabe ale echipei naționale
Naționala României este destul de dificil de analizat în această perioadă deoarece selecționerul nu a reușit să cristalizeze o formulă omogenă și pare că la fiecare meci încearcă să mai testeze ceva.
Bineînțeles că acest lucru se întâmplă pe fondul unei crize profunde de jucători de top, România neavând de ceva vreme fotbaliști care să impresioneze la nivel internațional. Mai mult, singurii doi tricolori care evoluează la formații cu nume și performanțe, Ciprian Tătărușanu (AC Milan) și Ștefan Radu (Lazio), sunt retrași din națională.
Astfel, liderul României în acest moment este Răzvan Marin, singurul om care joacă la un nivel relativ ridicat în Serie A, alături de care vin oameni care nu spun foarte multe în fotbal, fiind fie pe final de carieră, fie încercând să își găsească locul la formații modeste din străinătate.
Nu ajută nici faptul că selecționerul Iordănescu, păstrat la echipa națională deși s-a făcut de râs în Nations League, pare că testează la fiecare meci și nu cristalizează o formulă de bază a primei reprezentative. În aceste condiții, singurul avantaj real pe care îl are România în preliminariile pentru Euro 2024 este grupa mai accesibilă ca niciodată.
Șansele României de a se califica la Euro 2024
Așa cum am văzut, șansele României de calificare la Euro 2024 par înaintea debutului preliminariilor foarte mici, în ciuda repartizării în cadrul unei grupe cu adversari modești și foarte modești.
Specialiștii caselor de pariuri nu sunt însă de aceeași părere, ei cotând România cu șanse reale la obținerea locului secund în grupă. Astfel, Elveția este marea favorită din Grupa I, cu o cotă de 1,55 pentru a se impune la finalul preliminariilor, urmată de România, cu o cotă de 5,50. Urmează Israelul, cu 6,50, și Kosovo cu 10,00.
Jocurile de noroc sunt influențate totuși în mare parte de noroc.
Chiar dacă experții caselor de pariuri se bazează pe statistici atunci când stabilesc cotele, nu înseamnă neapărat că aceste cote spun un adevăr care nu poate fi contestat. Lucrurile se vor mai schimba după primele meciuri din preliminarii, cele de la finalul lunii martie. În funcție de aceste rezultate, vom putea afla șansele reale ale tricolorilor pentru a se califica la Euro 2024.
Concluzii
Echipa națională a României începe pe 25 martie preliminariile pentru Euro 2024 dintr-o postură paradoxală – nu are niciun motiv întemeiat pentru a emite pretenții din punct de vedere fotbalistic, însă este într-o grupă atât de slabă încât este una dintre favorite.
Cum în ultimii ani evoluțiile tricolorilor au fost inconsecvente, alternând meciuri foarte proaste cu unele în care au reușit victorii la scor, calificarea sau ratarea calificării vor depinde de forma de moment a jucătorilor și a adversarilor noștri. Asta nu este o veste bună pentru fotbalul românesc și nici pentru pariori. Cei care se gândesc să parieze pe meciurile naționalei, ar face bine să nu riște proprii lor bani, ci să parieze cu pariuri gratuite, la case de pariuri cu bonus fără depunere.
Concluzia, din păcate, este că doar cotele la pariuri sunt singurul lucru bun la naționala noastră în acest moment. România nu mai are cotele mici pe care le avea pe vremuri, pentru victorii. Pe vremuri, naționala noastră era favorită să câștige cele mai multe meciuri. Azi, din păcate, are doar cote mari. Și asta spune cam totul despre nivelul unde a ajuns.