Care este cea mai sigură zonă din România în cazul unui seism?

Gheorghe Mărmureanu, fostul director onorific al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), a comentat pe marginea anului probabil când va avea loc următorul mare cutremur în România, dar și al gradului de intensitate al acestuia.

Mărmureanu nu mai lucrează la institut din vara anului 2021, însă a continuat să urmărească dinamica plăcilor tectonice. Astfel, reputatul seismolog a dorit să-și liniștească concetățenii, punctând că nu există motive reale de îngrijorare în acest sens.

 

„Activitatea seismică din țara noastră nu e de natură să ne îngrijoreze și ne putem vedea liniștiți de viața noastră. Aș spune că e mai degrabă una benefică, fiindcă orice eliberare de tensiune aduce cu sine o amenințare mai puțin”, a declarat Gheorghe Mărmureanu, citat de Cancan.ro.

În opinia lui Gheorghe Mărmureanu, următorul seism de amploare ar putea avea loc peste aproximativ 15 ani. Potrivit seismologului, nu trebuie să ne așteptăm la o astfel de calamitate naturală mai devreme de 2039. Specialistul a mai explicat că seismul va fi de 7,7 sau 7,8 grade pe scara Richter.

„Trebuie să ne fie clar că nu vom scăpa de un viitor mare cutremur. Noi avem o hartă a cutremurelor puternice de pământ și istoria lor din ultimii 300 de ani, pe teritoriul României, în baza căreia analizăm date despre acest tip de amenințări. Potrivit cercetărilor noastre, următorul cutremur foarte puternic ne-ar putea lovi în jurul anilor 2039-2040”, a precizat Gheorghe Mărmureanu.

Cea mai sigură zonă din România este Dobrogea

Omul de știință a mai punctat faptul că marile cutremure lovesc țara noastră cam o dată la un secol. Totuși, aceasta nu este o regulă și ar putea surveni surprize dramatice, precum teribilul seism din 4 martie 1977.

„Am avut cutremure puternice sau foarte puternice în 1738, apoi în 1838, urmat de cel din 1940. Deci avem deja o confirmare a timpului scurs între ele. Există însă și surprize neplăcute, cum a fost cutremurul din 4 martie 1977, care nu se înscrie în acest tipar. Personal, înclin să cred că până în 2039-2040 putem sta liniștiți, din acest punct de vedere”, a mai spus cunoscutul seismolog.

În egală măsură, specialistul a precizat care este cea mai sigură zonă geografică a țării noastre, din punct de vedere seismografic. Gheorghe Mărmureanu a arătat că este vorba despre Dobrogea. O dovadă esențială în acest sens este faptul că acolo s-a decis construirea centralei nucleare la Cernavodă.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Surpriză! Cu cine semnează Sebastian Mailat!

Wednesday, 19 August 2026

Răsturnare de situație în cazul transferului lui Sebastian Mailat (28 de ani). Zilele trecute a apărut informația că FC Botoșani ar fi bătut deja palma cu Neftchi Baku, echipă care ar...

Controale cu jandarmii și comisarii de mediu pe Acumularea Rogojești – Bucecea, amenzi aplicate de autorități! (Foto)

Wednesday, 19 August 2026

Garda de Mediu Botoșani în colaborare cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșanii au realizat, astăzi, acțiuni de inspecție și control în cadrul ariei de protecție specială av...

Depozit de furaje în flăcări: Locuințe, un adăpost de animale și 60 de tone de nutrețuri în pericol! (Foto)

Wednesday, 19 August 2026

Un incendiu izbucnit, în această după-amiază, la un depozit de furaje din localitatea Rediu, comuna Rădăuți-Prut, a pus în pericol două case, un adăpost de animale, un tractor și ...