Care ar fi soluția pentru salvarea Liceului "Elie Radu", în opinia inspectorului general al IȘJ!
Stiri Botosani Tuesday, 6 September 2016 ActualitatePe fondul scăderii populației școlare, ce a dus la neîndeplinirea planului de școlarizare în ultimii ani, profesorii au venit cu propunerea arondării unei alte unități de învățământ la Liceul "Elie Radu".
Șefa IȘJ Botoșani nu vede însă ca fiind soluția salvatoare o astfel de propunere și spune că sunt alte modalități prin care activitatea unității de învățământ să se desfășoare fără grija că profesorii vor rămâne fără posturi.
"Am discutat atât cu cei din conducere, cât și cu câteva cadre didactice. Mi-am propus ca după începerea anului școlar să am o discuție mai amplă în cadrul Consiliului profesoral care va avea loc în prima săptămână după începerea școlii. Au dorit o întărire a segmentului ca să nu stea tot timpul pe muchie de cuțit. Sunt conștienți că un liceu tehnologic, indiferent că este vorba de Liceul "Elie Radu" sau de alte licee din județul Botoșani sau din țară, pentru că această problemă este și la nivel național și am întâlnit prin vizitele mele și la nivel european, nu este o soluție pentru aceste licee de a lua ca structură o unitate de învățământ preșcolar, primar sau gimnazial. Soluția este aceea de racorda profilele la cerințele de pe piața muncii și de a întări segmentul profesional. Știm foarte bine că o perioadă de decădere a fost atunci când nu au existat școlile profesionale ori acum vedem că deja există licee tehnologice care s-au întărit foarte mult prin aceste școli profesionale", a declarat Mihaela Huncă.
Citește și Profesorii unui liceu din municipiul Botoșani cer ajutorul! Vezi pentru ce!
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Calendar Ortodox, 29 septembrie 2026: Sf. Cuv. Chiriac Sihastrul; Sf. Mc. Petronia
Cuviosul Chiriac s-a născut în anul 448, pe vremea împăratului Teodosie al II-lea cel Tânăr (408-450) şi era din Corint. Tatăl său se numea Ioan, fiind preot al bisericii din C...
Jantele și vibrațiile după montaj - ce verifici înainte să schimbi roata
Primele probleme după montajul jantelor apar uneori chiar la câțiva kilometri de service: vibrații în volan, pierdere lentă de presiune sau un zgomot pe care nu îl aveai în...
Ce câștigă, concret, o companie care alege parteneriatul cu Gruppo Damidio pentru lubrifianți Q8Oils
Gruppo Damidio, distribuitor autorizat Q8Oils în România, a construit un model de parteneriat B2B gândit exact pentru companiile cu consum mare și constant, pentru care lubrifiantul...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.27 secunde