Când va fi dat în funcţiune noul sistem de alimentare cu apă a oraşului Săveni!

Reprezentanţii societăţii Nova Apaserv dau asigurări că nu vor fi probleme cu punerea în funcţiune a noului sistem de aducţiune a apei la Săveni, din sursa Prut, şi că va fi respectat termenul, ba chiar se va încerca punerea în funcţiune mai devreme a obiectivului. Acesta va deveni funcţional cel târziu în luna septembrie.

De curând, la Instituţia Prefectului a ajuns o adresă de la Direcţia Afacerilor Europene, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin care s-a atenționat cu privire la localitățile din județul Botoșani în care apa potabilă nu respectă parametrii de calitate și cu privire la iminența declanșării procedurii de infringement și a consecințelor financiare ce pot să apară ca urmare a acestui lucru.

Localitățile în care apa nu este conformă sunt Săveni, Dumeni, Șendriceni, Mitoc, Hlipiceni, Păltiniș și Viișoara.

Cei de la Nova Apaserv susţin că nu toate localităţile enumerate în respectiva adresă sunt în competenţa Nova Apaserv iar acolo unde nu sunt reţele, autorităţile locale ar trebui să se preocupe de realizarea unor astfel de investiţii.

“Pentru oraşul Săveni am construit o staţie nouă de tratare la Ştefăneşti şi aducţiunea de 38 de km care sperăm noi că în maxim două luni va fi pusă în funcţiune. Noi suntem în discuţii cu antreprenorul chiar dacă ar mai fi ceva lucrări de făcut să încercăm să furnizăm deja apă, să punem conducta de aducţiune în funcţiune, tocmai în ideea de a grăbi momentul în care locuitorii oraşului Săveni să poată beneficia de apă. Celalelate localităţi care erau enumerate nu sunt în aria noastră de operare, nu administrăm nimic acolo, e vorba de Mitoc, Viişoara.  Autorităţile publice locale trebuie să intervină, a precizat Cătălin Fetcu, director tehnic în cadrul Nova Apaserv.

Cei de la Nova Apaserv spun că pe parcurs dacă vor fi localităţi care vor dori să se racordeze la noul sistem de aducţiune va fi posibil acest lucru. 

“În măsura în care această nouă aducţiune poate fi sursă pentru vreo comună aflată pe traseu sau în zona din nord-estul oraşului Săveni noi avem capacitate de tratare şi capacitate de transport să alimentăm şi viitoare localităţi, noi am creat nu doar alimentarea oraşului Săveni cu apă potabilă ci şi posibilitatea ca pe viitor localităţile de pe traseu şi din jurul Săveniului să îşi poată dezvolta reţelele de apăp şi canalizare. Am adus sursa în zona de est a judeţului Botoşani", a mai precizat directorul tehnic al operatorului de apă. 

Citeşte şi Situație delicată! Amenințări cu amenzi uriașe, din cauza apei nepotabile de la Botoșani! 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Atenție, se filmează! Zeci de inspecții înregistrate de comisarii de mediu cu camerele body-cam la Botoșani!

astăzi, 20:00

În săptămâna 16.02 - 20.02.2026 nu mai puțin de 15 acțiuni de inspecție și control au fost înregistrate de comisarii din cadrul Garda de Mediu Botoșani cu mijloacele de î...

„Fii lumină pentru aproapele tău!” – o lecție care a aprins inimi la Liceul din Trușești! (Foto)

astăzi, 19:20

La Liceul „Demostene Botez” Trușești, nu a fost doar o activitate, ci o întâlnire care a adus lumină în suflete. Sub îndemnul simplu și profund – „F...

Măsură aspră dispusă de autorități față de un bărbat care a încălcat ordinul de protecție!

astăzi, 18:34

La data de 19 februarie 2026, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare și a dispus arestarea la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile, pe numele unui bărbat, d...