Când intră pensiile pe card în ianuarie 2025. Data exactă când se fac plățile!

În prima lună a noului an pensiile vor întârzia. Poștașii se vor întoarce la muncă în data de 3 ianuarie 2025 (vineri). Apoi, se vor întoarce abia în data de 8 ianuarie 2025, potrivit reprezentanților Casei de Pensii.

Zilele de 6 și 7 ianuarie 2025 sunt declarate libere din partea statului. Datele respective sunt marcate de două sărbători – Boboteaza și Sf. Ioan Botezătorul.

Când intră pensiile pe card în ianuarie 2025 și când sunt distribuite de poștași, la domiciliu

 

De obicei, pensiile se livrează pe data de 12 a fiecărei luni. Anul acesta, data de 12 ianuarie 2025 pică într-o zi de duminică, adică o zi nelucrătoare. Luna aceasta, pensiile vor fi livrate cu întârziere. Vor intra pe card la data de 13 ianuarie 2025.

De asemenea, pensiile vor fi distribuite de poștași până pe 15 ianuarie 2025, printr-o mobilizare excepțională.

Potrivit publicației Gândul, poștașii se vor întoarce la muncă la data de 3 ianuarie 2025 (vineri), apoi în data de 8 ianuarie 2025. În zilele de 1, 2, 6 și 7 ianuarie 2025, toate subunitățile poștale vor fi închise.

„Programul anunțat este în conformitate cu prevederile Codului Muncii și cele din Contractul Colectiv de Muncă 2024-2025, potrivit cărora prima si a doua zi de Crăciun, 1 și 2 ianuarie, precum și ziua de Bobotează și Sfântul Ioan sunt declarate zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează”, a anunțat Poșta Română.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Geanina Lăcrămioara DASCĂLU: De ce avem nevoie de educație financiară? Cum ne salvează regulile banilor de la faliment atunci când prețurile o iau razna?

Tuesday, 27 October 2026

Cine nu înțelege regulile de bază ale banilor ajunge, inevitabil, să plătească scump din propriul buzunar. Educația financiară nu înseamnă matematică grea și nici formule complic...

Cristina Ciobănașu, în lacrimi după declarația Ruxandrei Ion: „Ai fost fetița pe care mi-am dorit-o întotdeauna!”

Tuesday, 27 October 2026

Cristina Ciobănașu, actrița născută în Vorona Botoșanilor, căreia participarea la emisiunea ”Dansez pentru tine”, pe când avea doar 12 ani, avea să îi schimbe via...

Tehnicianul arădenilor, înainte de meciul din Cupă cu FC Botoșani: ”Nu cred că Marius Croitoru este un antrenor sub presiune în acest moment!”

Tuesday, 27 October 2026

Partida UTA Arad – FC Botoșani are loc astăzi, 27 octombrie 2026, de la ora 19.00, pe Stadionul „Francisc Neuman”. Duelul va conta pentru runda a II-a din Grupa A Cupa Români...