Câmpeanu: Lege pentru pensiile calculate altfel decât pe contribuții

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, este de părere că Parlamentul trebuie să analizeze posibilitatea elaborării unei legi globale, care să vizeze orice gen de pensii calculate altfel decât pe baza contribuțiilor, pentru a elimina disputele care există pe marginea legilor speciale și în special a celor ale magistraților.

Întrebată despre posibila taxă de solidaritate, la care se gândește Guvernul, ce ar putea fi aplicată în vederea reducerii diferențelor foarte mari între diferite categorii de pensii, Mariana Câmpeanu a explicat, la Realitatea TV, că acest lucru trebuie discutat și analizat, pentru că depinde despre ce pensii este vorba.

"Este o discuție care se va purta și va trebui analizată, pentru că depinde despre ce pensii vorbim. Dacă sunt pensiile care se datorează contribuției unei persoane, nu cred că acest lucru este rău pentru societate, înseamnă că acea persoană a contribuit foarte mult la sistemul de pensii și a plătit foarte multă pensie celor care se aflau în plată în momentul în care persoana era activă. Dacă vorbim despre pensiile — să le zicem speciale sau care se plătesc nu pe bază de contribuții—, acolo cred că ar trebui găsite metode pentru a limita acest gen de pensii", a spus ministrul, într-o intervenție telefonică la Realitatea TV.

Fiind ridicată problema pensiilor magistraților, șeful de la Muncă a subliniat că în cazul acestora este vorba despre două tipuri de pensie: o pensie bazată pe contribuții și una care reprezintă o recunoaștere a importanței muncii respective și care se plătește din bugetul de stat.

"Trebuie să vă spun că în toată lumea magistrații beneficiază de astfel de stimulente, să le spunem, și în același timp este hotărârea Curții Constituționale care a spus că toate celelalte pensii speciale pot fi tăiate, numai cele ale magistraților nu. Este foarte clar că o hotărâre a Curții Constituționale se respectă și se aplică imediat cum este publicată", a subliniat Câmpeanu.

Referindu-se la posibilitatea apariției unei noi legi a pensiilor care să înlăture această decizie a Curții Constituționale, ministrul Muncii a admis că legea care stabilește statutul judecătorilor poate fi modificată, însă a atras atenția asupra faptului că hotărârea definitivă va aparține tot Curții Constituționale.

"Eu cred că trebuie să analizăm în Parlament o lege globală care să cuprindă absolut orice gen de pensie calculată altfel decât pe contribuții", a subliniat ea.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

COD GALBEN emis de meteorologi până la miezul nopții, sunt vizate patru localități din Botoșani!

Monday, 19 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare nowcasting tip cod galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabilă până la ora 00:00. Sunt prognozate intens...

„Arta în culorile toamnei” – creativitate, culoare și emoție la Muzeul „Ștefan Luchian” din Ștefănești!

Monday, 19 October 2026

La Muzeul „Ștefan Luchian” din Ștefănești, toamna a fost celebrată prin activitatea educativă și creativă „Arta în culorile toamnei”, finalizată printr-o expoziÈ...

Un șef de la Ocolul Silvic Botoșani a plecat la Ceruri: „Un om devotat trup și suflet pădurii”

Monday, 19 October 2026

Colegii și apropiații familiei spun că moartea sa este una „neașteptată și tragică”, dar și că a fost un „coleg cald, corect și un sprijin de nădejde.” Direcția ...