Campanie pentru un limbaj curat şi un comportament civilizat pe Stadioane

Instituţia Prefectului, alături de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport, Inspectoratul de Poliţie Judeţean şi Asociaţia Judeţean de Fotbal Botoşani au lansat campania “Un suporter adevărat este un suporter civilizat. Fii şi tu suporter adevărat!"

Campania antiviolenţă în sport este iniţiată de subprefectul Gelu Ţigănucă, în cadrul acesteia urmând a fi distribuite materiale cu mesaje care îndeamnă la un limbaj curat în locurile unde se desfăşoară competiţii sportive, cum ar fi pe stadioane sau la Sala Polivalentă.

“Sunt conştient de faptul că pe teren vreau să am acea libertate, vreau să încurajez un sportive, o echipă. Este foarte dificil să îmi spună cineva cum trebuie să mă manifest, numai că cineva trebuie să îmi spună că nu e nevoie să înjur, nu este nevoie să folosesc expresii sau gesture trivial. Sunt lucruri pe care putem să le corectăm", a spus subprefectul Gelu Ţigănucă.

“Este un demers pe care noi ni l-am dorit. Noi am desfăşurat activităţi preventive, având şi atribuţii de serviciu, pe această latură şi în anii anteriori. Aplicăm legislaţia în vigoare dar în acelaşi timp rolul nostrum cel mai important este de a educa organizatorii, de a-i familiarize cu legislaţia şi de a preveni săvârşirea unor fapte ilegale. Nu am avut la nivelul judeţului Botoşani un fenomen din acest punct de vedere, care să implice campanii susţinute. Este rolul tuturor", a spus şi Constantin Moroşanu, şeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi.

In sezonul competiţional 2013/2014 efectivele de jandarmi au aplicat:

- 17 sancţiuni contravenţionale la legea 4/2008 şi aplicarea a 6 măsuri de interzicere a accesului la competiţiile de fotbal pentru o perioadă de 6 luni, cu privire la fapte de pătrundere cu băuturi alcoolice în incinta arenei sportive, injurii şi expresii jignitoare la adresa forţelor de ordine, pătrunderea în interiorul stadionului fără respectarea normelor de acces stabilite de organizator şi pătrunderea în stadion sub influenţa băuturilor alcoolice;

- în prezent este în vigoare interdicţia accesului la manifestări sportive – gen fotbal, faţă de 3 persoane;

- 10 sancţiuni contravenţionale la legea 61/1991, pentru fapte ce privesc consumul de băuturi alcoolice în zona arenei sportive şi comercializarea de băuturi alcoolice în apropierea stadionului, între orele în care este interzis, conform hotărârii administraţiei locale.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bani plătiți persoanelor decedate și pensii de urmaș acordate ilegal: Ministrul Muncii anunță verificări și corectarea erorilor din sistem

Monday, 2 November 2026

Ministrul Muncii, Florin Manole, anunță că vor fi identificate și corectate greșelile din sistemul public de pensii, după ce un raport al Curții de Conturi a semnalat nereguli majore. Printre p...

Rezerva valutară a României, în scădere cu peste 1,5 miliarde de euro în octombrie!

Monday, 2 November 2026

Banca Națională a României a raportat, la 1 octombrie 2026, rezerve valutare mai mici cu aproape 1,5 miliarde de euro față de sfârșitul lunii septembrie. Concret, potrivit unui com...

Botoșaniul are un pizzaiolo de aur: ”Munca, disciplina și pasiunea te pot duce pe cea mai înaltă treaptă!” - FOTO

Monday, 2 November 2026

Botoșăneanul Alin Acsinte este un pizzaiolo. Este profesionistul dedicat în fabricarea de pizza, cel care creează și gătește cu măiestrie pizza autentică. A muncit ani în...