Campanie de conștientizare și informare cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului

Agenția pentru Protecția Mediului (APM) din Botoșani organizează, în această perioadă, o campanie de conștientizare și informare dedicată sărbătoririi, pe 5 iunie, a Zilei Mondiale a Mediului.

„Avem o singură planetă Pământ!" a fost sloganul primei conferințe mondiale pe teme de mediu care a avut loc la Stockholm în anul 1972. După 50 de ani, acest adevăr e încă valabil: Pământul e singura noastră planetă. Sărbătorirea Zilei Mondiale a Mediului din acest an este o invitație de a restabili legătura cu natura prin acțiuni comune de mediu.

 

Schimbările climatice, pierderea biodiversității, poluarea și deșeurile au determinat un cod roșu pe întreaga planetă care devine mai amenințător pe zi ce trece.

Pe de altă parte, milioane de oameni sunt lipsiți de venituri, mâncare, adăpost și medicamente. Crizele energetice și alimentare care au urmat pandemiei și creșterea conflictelor în întreaga lume sunt motive suplimentare de îngrijorare. Este momentul potrivit de a începe vindecarea planetei transformând modul nostru de viață într-un mod durabil și prietenos față de mediul înconjurător.

Programul de activități stabilit de APM„ sub genericul Zilele Mediului 2022, continuă acțiunile începute în cadrul Campaniei Naționale „Curățăm România” și cele pentru marcarea Zilei internaționale a biodiversității, în colaborare cu unități de învățământ şi instituții partenere, și anume întâlniri pe teme de mediu în școli, expoziții de desene, dezbateri pe teme legate de mediu, activități practice, etc..

„Ziua Mondială a Mediului din acest an atrage atenția asupra faptului că, desi au trecut 50 de ani de când întreaga comunitatea internațională și-a luat un angajament important în ceea ce privește protejarea mediului, realitatea de zi cu zi ne arată că situația este mai gravă acum. Este momentul potrivit să regândim modul în care acțiunile noastre afectează mediului înconjurător, până nu e prea târziu”, a declarat directorul executiv al APM Botoşani, Eugen Mateciuc.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Conducerea unei direcții din Botoșani acuzată de câțiva angajați de „teroare psihologică”! (Video)

Wednesday, 14 October 2026

Câțiva angajați ai Direcției de Sport și Agrement (DSA) din subordinea Primăriei Municipiului Botoșani acuză conducerea direcției de abuzuri psihologice, teroare și intimidări. Mențio...

Procedura de avizare și funcționare a păcănelelor în Botoșani a trecut de votul consilierilor locali! (Foto, Video)

Wednesday, 14 October 2026

Procedura de autorizare a sălilor de jocuri de noroc a creat, la Botoșani, un adevărat haos. Dacă la început au fost organizate dezbateri publice pe această temă, iar Grupul de InițiativÄ...

Ce spune un director de școală din Botoșani despre uniformele elevilor: „A fost un chin” / „Cred în această măsură” (Video)

Tuesday, 13 October 2026

Pe 21 septembrie 2026, Senatul a adoptat proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar. După acest moment, pe 28 septe...