Campania ISU Botoșani „Un cămin sigur pentru copilul tău”, salvează vieți!

Anul trecut, 915 copii au fost victime ale unor accidente casnice (arsuri/opăriri, intoxicații/ otrăviri, înghițire corpi străini sau traumatisme).

Campania de informare a adulților „Un cămin sigur pentru copilul tău”, inițiată și derulată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, a determinat conștientizarea de către părinți a pericolelor la care sunt expuși copiii în mediul casnic.

Datele statistice furnizate de specialiștii Secției de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, relevă faptul că în 2024, numărul copiilor care au ajuns la spital în urma unor accidente casnice a scăzut față de anul precedent.

 

Astfel, anul trecut, 915 copii au fost victime ale unor accidente casnice (arsuri/opăriri, intoxicații/ otrăviri, înghițire corpi străini sau traumatisme), cu 196 mai puțini față de 2023.

321 de copii au ajuns la spital după ce au înghițit diferite obiecte de mici dimensiuni, iar alți 378 au avut nevoie de îngrijiri medicale de specialitate după ce au suferit diferite traumatisme. Imprudența de a lăsa la îndemâna celor mici substanțe toxice a trimis pe patul de spital 84 de copii.

Flacăra, lichidul fierbinte sau substanțele chimice au lăsat urme pe corpurile a 132 de copii.

Pompierii botoșăneni speră ca 2025 să nu fie marcat de astfel de evenimente, motiv pentru care vor continua acțiunile de informare și educare preventivă. Astfel, în fiecare lună, pe data de 10, vor fi prezentate pericolele concrete la care sunt expuși copiii în mediul casnic, dar și măsurile ce trebuie luate pentru a fi evitate astfel de accidente.

Unic la nivel național, proiectul își propune prevenirea accidentelor casnice în care sunt implicați copiii sub 5 ani.

Dezvoltarea conceptului de „ cămin sigur pentru copilul tău” a fost impusă de faptul că, în ultimii ani, tot mai mulți copii botoșăneni au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu substanțe toxice, s-au opărit, au înghițit corpi străini ori au suferit diferite traumatisme.

Campania este susținută de Consiliul Județean Botoșani și Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Botoșani.

Având în vedere faptul că broșura conține zece sfaturi utile pentru părinți, data de 10 a fost declarată ziua campaniei.

Informare preventivă

Copiii mici trebuie supravegheați în permanență. O clipă de neatenție este suficientă pentru ca aceștia să facă un lucru periculos. Nu îi scăpați din ochi mai ales atunci când se află în bucătărie, pe balcon, aproape de ferestre sau pe scara blocului.

Iată 10 sfaturi de care ar trebui să țineți cont:

-atunci când gătiți, nu lăsați copilul aproape de aragaz sau de locul în care ați pus recipiente cu lichid fierbinte.

-chibriturile, brichetele, cuțitele și alte obiecte asemănătoare nu trebuie lăsate la îndemâna acestora.

-aparatele electrocasnice trebuie depozitate în locuri inaccesibile celor mici.

 -strângeți de pe mobilă obiectele care pot cădea peste copil sau se pot sparge!

-asigurați ferestrele, ușile, pentru a nu permite accesul copilului, nesupravegheat, la scări sau balcon.

-îndepărtați orice obiect de mobilier din apropierea ferestrelor! Acesta poate fi folosit de micuți pentru a ajunge la fereastră, să vadă ce este afară.

-nu îi lăsați singuri atunci când aveți geamul deschis!

-mascați colțurile ascuțite ale mobilei, astfel încât cei mici să nu se lovească.

-ascundeți firele electrice sau cablurile în spatele mobilei deoarece copilul poate să tragă de ele și să răstoarne obiectele.

-nu îi lăsați să umble la prize pentru a nu se curenta sau pentru a nu produce un incendiu! Folosiți accesorii de protecție a prizelor!

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Poziția oficială a Grupului de Inițiativă „Viață Sănătoasă” privind gestionarea proiectului jocurilor de noroc în Municipiul Botoșani

astăzi, 19:34

Grupul de Inițiativă Cetățenească „Viață Sănătoasă” condamnă public decizia Primarului municipiului Botoșani de a convoca o ședință a Consiliului Local în format onlin...

Accident cu trei mașini lângă Mall, noaptea trecută – FOTO, VIDEO

astăzi, 18:59

Noaptea trecută, cetățenii din centrul orașului Botoșani au fost treziți din somn de zgomotul făcut în urma impactului dintre autoturismele implicate în accidentul rutier. Evenim...

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Eugen Tomac pentru funcția de premier!

astăzi, 18:06

Președintele Nicușor Dan a anunțat, în urmă cu scurt timp, că îl nominalizează pentru funcția de premier pe consilierul său, Eugen Tomac, europarlamentar și președinte PMP. &q...

-->