Calvarul prin care au trecut trei botoşănence care au ajuns pe mâna traficanţilor de carne vie!

Calvarul prin care au trecut trei botoşănence care au ajuns pe mâna traficanţilor de carne vie!

   Obiectiv Vocea Brailei

Profitând de naivitatea şi de sărăcia victimelor, membrii unui clan au pus bazele unei adevărate "industrii a sexului" care a prosperat nestingherită timp de 8 ani. O "afacere" murdară bazată pe minciună şi teroare, care le-a adus traficanţilor certaţi cu legea sute de mii de euro şi lire sterline şi care a distrus vieţile unor tinere devenite sclave în plin secol XXI. 

Potrivit procurorilor DIICOT Bucureşti, care au coordonat ancheta desfăşurată din 2008 pe teritoriul mai multor judeţe,  numai de la 13 tinere racolate şi puse să se prostitueze în Spania, Anglia sau Italia, traficanţii au obţinut peste 200.000 lire sterline şi aproape 300.000 de euro. 18 victime ale traficului de fiinţe umane au fost audiate de anchetatori (şase dintre acestea fiind minore), iar şase femei implicate în traficul de fiinţe umane, alături de fraţii Medeleanu, au fost puse sub acuzaţie.

După patru ani de filaj, DIICOT Bucureşti a trimis în judecată 16 indivizi în frunte cu fraţii Ionel şi Octavian Medeleanu, originari din Făurei, procesul megareţelei de traficanţi de carne vie aflându-se în prezent pe rolul Tribunalului Brăila. 

"În toate cazurile de trafic de persoane, vulnerabilitatea victimei, datorată în primul rând vârstei, lipsei experienţei de viaţă, gradului ridicat de sugestibilitate şi posibilităţilor reduse de a se apăra, în cazul minorilor, precum şi altor factori în cazul persoanelor adulte (situaţia familială, lipsa posibilităţilor de angajare, poveştile de succes ale celor care au plecat la muncă în străinătate, lipsa educaţiei sau a oricărei alte forme de instruire, sărăcia extremă, lipsa unei culturi a migraţiei) o clasează într-o situaţie de inferioritate care este exploatată de către traficant, context în care este exclusă exprimarea unui consimţământ liber şi în cunoştinţă de cauză de către victimă", precizează procurorii DIICOT, în amplul rechizitoriu întocmit la finele urmăririi penale.

Membrii reţelei conduse de fraţii Ionel Medeleanu zis "Nelu" şi Octavian Medeleanu, zis "Tăvel", racolau victimele majore şi minore sub promisiunea asigurării unui loc de muncă în străinătate (Marea Britanie, Spania, Italia) ca menajere, vânzătoare, chelneriţe, îngrijitoare de bătrâni sau dame de companie. Promisiunile nu aveau niciun suport real. Altora li s-a spus pe şleau că vor practica prostituţia şi că vor împărţi câştigul, însă nici măcar această promisiune nu a fost respectată. 

"După ce ajungeau în străinătate, membrii grupării se ocupau de cazarea victimelor, fie în locuinţe ce le aparţineau altor membri ai reţelei, fie în locaţii închiriate de aceştia. Ulterior, victimele traficului luau la cunoştinţă că trebuie să practice prostituţia în folosul grupării infracţionale, le erau luate documentele de identitate, iar în cazul minorelor traficanţii se ocupau şi de falsificarea documentelor, prin modificarea anului naşterii, pentru a da aparenţa că sunt majore. În cazul în care victimele refuzau să practice prostituţia, le spuneau că trebuie să restituie banii cheltuiţi cu aducerea lor în străinătate, apărând astfel o presupusă datorie pe care tinerele ar fi avut-o faţă de traficanţi", precizează procurorii DIICOT.

Conform declaraţiilor victimelor, acestea au fost obligate să practice prostituţia în diverse cluburi din Spania şi Anglia, între orele 18:00 şi 6:00. Tariful era de 35 - 60 de euro sau 60 -100 de lire sterline pentru o jumătate de oră de sex, banii obţinuţi fiind remişi în totalitate traficanţilor. Cel puţin două dintre victimele traficului au declarat că, în cazul în care nu obţineau sumele impuse de "peşti", erau bătute şi ameninţate.

Zece luni de sclavie, 100.000 de euro

În vârstă de 17 ani şi originară dintr-un sat din judeţul Botoşani, minora Paula I. a fost racolată în anul 2004 de către fraţii Mariana şi Ionel Medeleanu, care i-au promis că va munci într-un restaurant. De la promisiuni, s-a ajuns, însă, la ameninţări.

"Prin folosirea agresiunii fizice şi ameninţărilor, sub supravegherea inculpaţilor Daniela Tănase şi Liliana Medeleanu (Grigore), minora a fost obligată să practice prostituţia în clubul «Dallas» din oraşul Jonchera, Spania, în folosul lui Ionel Medeleanu, câştigând aproximativ 100.000 de euro în perioada mai 2004 - martie 2005", precizează DIICOT. Banii au ajuns la "Nelu" Medeleanu, liderul grupului infracţional.

Ca să o poată racola pe victimă, Ionel şi Mariana Medeleanu au mers acasă la părinţii acesteia, pozând în binefăcători şi promiţându-le câte în lună şi stele, cheltuielile ocazionate de obţinerea paşaportului şi transportul în Spania fiind suportate de liderul grupului. Minora urma să restituie "datoria" din salariul pe care avea să-l primească în Spania. 

Până la eliberarea paşaportului, victima a fost cazată împreună cu o altă minoră racolată, tot din judeţul Botoşani, în locuinţa lui Medeleanu din oraşul Făurei. De aici, a fost dusă cu autocarul în Spania şi cazată într-un apartament din oraşul Llanca, însă după o săptămână a fost obligată să se prostitueze în clubul "Dallas", din oraşul Jonchera, sub numele de "Silvia" (avea la ea o copie a unui paşaport emis pe numele "Silvia V...". Medeleanu, spun anchetatorii, "a agresat-o fizic şi a ameninţat-o că va avea de suferit atât ea, cât şi familia sa" dacă nu se va supune. Terorizată de proxeneţii brăileni, fata de 17 ani a ajuns jucăria sexuală a spaniolilor, având câte 4-5 clienţi pe noapte, tariful practicat fiind de aproximativ 60 de euro de persoană. Concomitent, în "Dallas" practica prostituţia cealaltă botoşăneancă racolată, Daniela P., căreia Medeleanu i-a falsificat paşaportul la un prieten din Madrid. Daniela figura în acte ca fiind majoră şi avea un nume nou, "V. Simona". Ulterior, a fost racolată şi sora Paulei, Petronela, care se prostitua în acelaşi club "Dallas", alături de alte românce, în folosul fraţilor Medeleanu şi ai celorlalţi membri ai grupului infracţional. 

Simona C., o altă victimă a traficului pus la cale de clanul Medeleanu, a fost racolată în octombrie acelaşi an, tot din judeţul Botoşani, după ce i s-a promis un loc de muncă într-un restaurant din Spania. Tânăra a ajuns în acelaşi club "Dallas" din Jonchera, unde a "produs", în trei luni, 21.000 de euro, obţinând, în medie, câte 300 - 350 de euro pe noapte, de la 5-6 clienţi. Simona a declarat ulterior că, odată cu ea, mai fuseseră racolate trei minore, cărora Mariana Medeleanu le-a promis că vor munci "într-un restaurant" şi că a fost nevoită să se prostitueze, întrucât "nu avea bani pentru a-şi plăti transportul pe ruta Spania - România, nu cunoştea limba spaniolă şi nu ştia unde este sediul poliţiei, pentru a depune plângere", scrie Obiectiv Vocea Brăilei.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Liviu Ciobotariu anunță transferuri la FC Botoşani, după ce echipa sa a încheiat anul pe loc direct retrogradabil în Superliga!

Monday, 23 December 2024

FC Botoşani a suferit un eșec pe terenul celor de la UTA Arad, cu scorul de 2-0, în penultimul meci al etapei a 21-a din Superliga. Aflată pe loc direct retrogradabil la sfârşitul a...

Locuri de muncă mai puține pentru absolvenții de studii superioare: Vezi LISTA completă transmisă de AJOFM Botoșani!

Monday, 23 December 2024

Astfel, pe nivel de studii, instituția oferă 31 de locuri de muncă pentr absolvenții de studii superioare și 368 celor cu studi medii. 331 de locuri de muncă se adresează calificaților, &ic...

În prag de sărbători, jarul căzut din sobă a lăsat o femeie de 80 de ani fără casă! (foto, video)

Monday, 23 December 2024

În prag de Crăciun, o femeie în vârstă de 80 de ani, din localitatea Mlenăuți, a rămas fără casă, în urma unui incendiu. Evenimentul s-a produs în această după-...