Călin Georgescu, mică victorie la CCR: A fost înregistrată cererea depusă de avocaţi astăzi! (Video)

Cererea candidatului independent a fost înregistrată în mod oficial la Curtea Constituțională a României.

Pe data de 10 ianuarie 2025, avocații lui Călin Georgescu au depus o nouă cerere la CCR (Curtea Constituțională a României), prin care au solicitat reluarea turului 2 al alegerilor prezidențiale, anulat prin decizia din 6 decembrie 2024.

Pentru repunerea în scenă a votului cu cele două variante de candidați, independentul menționat și Lasconi, sunt deja oameni ieșiți în stradă.

În acest context, judecătorii au transmis că se vor întâlni pentru a lua o hotărâre în acest sens. Aceiași magistrați sunt cei care au decis anularea vechii curse pentru Cotroceni, care urma să aibă loc pe 8 decembrie, scrie Bugetul.

 

Decizia privind luarea în considerare a cererii depuse de independent a fost făcută publică recent. Este o mini-victorie pentru Georgescu și susținătorii lui, dar și pentru toți românii care nu au fost de acord cu anularea alegerilor. Nici măcar rivala lui, Elena Lasconi, nu a susținut decizia de reluare completă a alegerilor.

„În data de 10 ianuarie 2025 la Curtea Constituţională a fost înregistrată cererea depusă de avocaţii domnului Călin Georgescu. În data de 10 ianuarie 2025, alte cereri/solicitări/petiţii/documente pot fi depuse la Curtea Constituţională prin poştă sau prin poşta electronică/e-mail”, a transmis CCR, potrivit sursei citate.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Enriko Papa, după ce FC Botoșani a pierdut la Craiova: „Alții au luat cinci aici!”

astăzi, 21:23

La declarații, Enriko Papa a avut puterea să glumească pe seama rezultatului. Papa s-a declarat mulțumit de jocul echipei sale din a doua repriză. Mai mult, Enriko Papa spune că rezultatul de...

Care este cel mai curat spital din județul Botoșani? Pacienții au apeciat și atitudinea personalului, dar și cât de sănătoși pleacă acasă

astăzi, 20:51

Saloane îngrijite, lenjerii proaspete, podele fără pete, siguranță, respect pentru demnitatea umană și condiții care nu doar îi permit pacientului să se concentreze asupra vindecă...

Rogobete, mesaj către medicii și asistentele cu bijuterii sau unghii false: "Vor renunța la locul de muncă!"

astăzi, 20:02

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, le transmite medicilor și asistentelor care vin la spital şi intră în sala de operație cu verighete, bijuterii ori cu unghii false să renunțe l...