Sfântul Leon cel Mare( †461) a fost un important arhiereu şi păstor al Bisericii lui Hristos. Era de neam din Italia şi s-a născut în jurul anului 400 la Roma. Părinţii săi l-au crescut din tinereţe în învăţătura cărţii, având atât înţelepciunea cea din afară, cât şi faptele bune creştineşti. Leon, iubind viaţa duhovnicească, a fost mai întâi arhidiacon al Bisericii romane şi murind Episcopul Sixt al III-lea al Romei( 432-440), prin alegerea tuturor, a fost hirotonit Episcop al Bisericii din Roma în anul 440. A păstorit într-o perioadă foarte grea, în care hunii stăpâneau nordul Italiei. Cu toate acestea, a reuşit să salveze Roma de invazia hunilor deoarece, îmbrăcându-se în veşmintele sale arhiereşti şi însoţit de consulul Avienus şi de Trigeţiu, fostul prefect al Romei, s-au întâlnit cu Attila, conducătorul hunilor, pe care l-au convins să se retragă cu toată armata sa. Acelaşi lucru l-a făcut şi la 15 iunie 455, când a ieşit întru întâmpinarea lui Genseric, regele vandalilor, rugându-l să poruncească ostaşilor să nu dea foc Romei. Bătrâneţea l-a împiedicat pe Sfântul Leon să ia parte la Sinodul al 4-lea Ecumenic din Calcedon( 451), dar scrisoarea lui dogmatică din 13 iunie 449 către Sfântul Flavian, Patriarhul Constantinopolului, citită în cadrul sinodului de trimişii săi, a fost folosită de Părinţii sinodali pentru a combate învăţătura ereticilor. Marele păstor a trecut la Domnul la 10 noiembrie 461 şi a fost înmormântat în Biserica „Sfântul Petru” din Roma. De la el ne-au rămas 96 de Cuvântări la sărbătorile de peste an şi 143 de epistole privitoare la credinţă şi disciplină.
