Calendar Ortodox, 19 septembrie 2026: Sf. Mc. Trofim, Savatie şi Dorimedont

Sfinţii Trofim şi Savatie erau doi creştini care împlineau cu multă sârguinţă poruncile Domnului. Ei veniseră în Antiohia în timpul sărbătorii zeului Apolo, pe când la Roma era împărat Prob (276-282). Văzând prăznuirea păgânească cea pieritoare de suflet, n-au voit să intre şi să se veselească împreună cu închinătorii la idoli, ci au zis: „suntem creştini şi nu se cade nouă a veni la ospeţe păgâneşti”. Auzind dregătorul Eliodor, îndată a poruncit să fie întemniţaţi şi despărţiţi unul de celălalt. Mai întâi a fost judecat Sfântul Trofim şi văzând atâta tărie de credinţă la un tânăr, dregătorul a poruncit să fie chinuit. Pe toate le-a suportat însă Trofim cu bărbăţie, mărturisind neîncetat faptul că el crede în Hristos Iisus Mântuitorul, nu în idolii fără viaţă ai păgânilor.

 

Apoi, a fost chinuit şi Sfântul Savatie, dar şi el a mărturisit cu mult curaj credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos. Pentru aceasta a fost strujit cu unghii de fier atât de rău, încât atunci când îl duceau să-l întemniţeze şi-a dat duhul în mâinile Domnului.

Rămas singur, Sfântul Trofim a fost trimis să îndure mucenicia în câmpul Sinadelor, din Frigia, la sărbătoarea păgână a Dioscurilor. Aici, a întâlnit pe un tânăr creştin, din sfatul cetăţii, Dorimedont, care pe ascuns cerceta în închisoare pe creştinii răniţi. Dorimedont îi îngrijea pe cei suferinzi şi îi încuraja în toată vremea şi tot ceasul, vestindu-le creştinilor bucuriile ce aveau să îi aştepte în viaţa viitoare. Dar, aflându-se acestea, a fost prins de păgâni şi supus şi el la chinuri. Rămânând nevătămat, a fost aruncat împreună cu Trofim la fiarele sălbatice, însă acelea s-au îmblânzit imediat şi nu le-au făcut celor doi nici un rău.

În cele din urmă, socotiţi a fi vrăjitori, păgânii le-au tăiat capetele cu sabia.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!

Friday, 30 October 2026

În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...

COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!

Friday, 30 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...

Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!

Friday, 30 October 2026

Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...