Calendar Ortodox: 14 septembrie, Înălțarea Sfintei Cruci. Tradiții și obiceiuri de Ziua Crucii

Înălțarea Sfintei Cruci sau Ziua Crucii, cum mai este cunoscută în popor, e prăznuită de enoriași pe 14 septembrie 2021. Este a doua cea mai importantă sărbătoare a toamnei.

Conform Bibliei, Sfânta Cruce a fost găsită din porunca Sfintei împărătese Elena. Mama lui Constantin cel Mare a poruncit găsirea acesteia și discipolii săi au descoperit pe Golgota trei cruci.

Pentru a afla care a fost crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos, patriarhul Macarie le-a zis să atingă pe rând crucile de o femeie moartă. Femeia a înviat în momentul în care a fost atinsă de cea de-a treia cruce, cea pe care a fost răstignit Mântuitorul.

 

După această minune, Patriarhul a poruncit înălțarea Sfintei Cruci la un loc înalt, de unde să o poată vedea tot poporul. La ceva vreme, împăratul persan Hosroe a luat cu el Crucea Domnului în Persia.

Sfânta Cruce a rămas acolo timp de paisprezece ani, până când Hosroe a fost învins de împăratul Heraclie, care a dus Sfânta Cruce înapoi în Ierusalim.

Înălțarea Sfintei Cruci: Tradiții și obiceiuri

Perioada în care are loc sărbătoarea Înălțarea Sfintei Cruci este și cea în care gospodarii bat nucii și adună crenguțe de alun din păduri. Conform tradiției populare, dacă rămurele sunt culese de Ziua Crucii, adică pe 14 septembrie 201, acestea prind puteri miraculoase.

În această categorie de plante magice se mai află și florile și frunzele de busuios, menta, maghiranul și cimbrul. Acestea se sfințesc la biserică și se pun lângă cruce.

Strămoșii zic că florile de busuios pot apoi ameliora migrenele și chiar durerile de dinți. De aceea, bolnavii sunt afumați cu crenguțe de busuios aprinse pentru a scăpa de friguri sau alte probleme de sănătate. Acestea sunt bune și pentru a fi puse în apa păsărilor pentru a opri eventualele boli.

La sfințit se duc și monedele care mai apoi trebuie păstrate în portofel împreună cu o cruciuliță. Acestea aduc spor și reușite în muncă.

Ziua Crucii 2021: Ce rele apar pe 14 septembrie

Se spune că de Înălțarea Sfintei Cruci 2021 nu este bine să se mănânce usturoi, nuci, pepene sau prune. Miezul acestora se aseamănă cu Sfânta Cruce, așa că este de evitat, pentru a nu atrage răul.

Tot marți, pe 14 septembrie, pe la sate se crede că șerpii încep să se retragă pentru a hiberna până primăvara următoare. Însă, înainte de a o face, ei se strâng mai mulți, se încolăcesc și formează o mărgică numită ”piatra nestemată”, care este utilizată pentru vindecarea tuturor bolilor.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Festivalul concurs “Singing and Living” și-a desemnat câștigătorii! (Foto)

astăzi, 08:40

Ca parte a unei educații ancorate în valori autentice, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe” Botoșani a desfășurat a III-a ediție interregională a Festival...

Calendar Ortodox, 24 octombrie 2026: Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih şi Valentin

astăzi, 08:00

Sfântul Mare Mucenic Areta (†523) „a fost un mare dregător creştin al cetăţii Negran, din Etiopia, pe vremea când la Constantinopol domnea împăratul Iustin I (518-5...

FC Botoșani - Petrolul 1-3, un meci cu două cartonașe roșii. Primul eșec acasă pentru Croitoru în acest sezon

Friday, 23 October 2026

FC Botoșani nu mai pierduse acasă în campionat de pe 7 martie, când Petrolul a învins-o în ultima etapă a precedentului sezon regulat. Tot ploieștenii le-au venit de hac pe...