Cadrele medicale și polițiștii au discutat cu elevii din Săveni despre efectele consumului de droguri. Aceștia au putut testa ochelarii speciali ai IPJ

Joi, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu medici din cadrul Unității de Primiri Urgențe și Direcției de Sănătate Publică din Botoșani au desfășurat activități preventiv-educative, cu peste 100 de elevi ai Liceului Teoretic „Dr. Mihai Ciucă” din Săveni. 

Activitatea a avut drept scop creșterea gradului de informare și conștientizare a elevilor cu privire la riscurile asociate consumului de substanțe psihoactive.

Polițiștii, împreună cu medici din cadrul Unității de Primiri Urgențe și Direcției de Sănătate Publică Botoșani le-au vorbit elevilor despre efectele dăunătoare ale consumului de droguri sau a altor substanțe interzise, asupra sănătății fizice și mentale, respectiv despre răspunderea penală asociată consumului.

De asemenea, în scopul prevenirii consumului unor astfel de substanțe, liceenii au putut experimenta stările induse de droguri, prin intermediul ochelarilor speciali care simulează efectele consumului acestor substanțe, respectiv, dezorientarea în spațiu, modificarea culorilor, vizibilitatea limitată, vederea dublă, aprecierea greșită a distanțelor, confuzia.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Prefectul și șeful ISU acuză o comunicare defectuoasă între autoritățile care contribuie la deszăpezirea Botoșaniului! (Video)

astăzi, 14:18

În ședința de Colegiu Prefectural aferentă lunii octombrie a fost prezentat planul de acțiune pentru iarna 2026 – 2027, plan inițiat de toate instituțiile cu atribuții în aces...

Măsurile anunțate de Nova Apaserv pentru populație, două zile fără apă în două municipii și 21 de UAT-uri! (Foto, Video)

astăzi, 12:19

Compania de apă Nova Apaserv a anunțat încă de săptămâna trecută că furnizarea apei va fi sistată în perioada 29 – 31 octombrie. Măsura este luată în vederea &i...

Senator Ovidiu Jitaru, PNL Botoșani: „Vremurile grele nu iartă, dar arată cine este om de stat”

Thursday, 22 October 2026

Redăm mai jos un comunicat de presă transmis de senator Ovidiu Jitaru (PNL Botoșani): „Guvernul condus de Ilie Bolojan a preluat o țară cu bugetul la limită și a scos-o la liman. A fă...