Cadrele medicale și cadrele didactice ar putea fi exceptate de la interdicția cumulului pensiei cu salariul. Aceștia ar putea primi în continuare salariu, dacă aleg să rămână în piața muncii și se află la vârsta de pensionare, dar vor fi plătiți la oră.
Potrivit unui proiect de lege anunțat de Ministerul Muncii încă din debutul anului, pensia nu va mai putea fi cumulată cu salariul în sectorul public.
Mai exact, bugetarii nu vor mai putea cumula salariul cu pensia și sunt nevoiți să aleagă una dintre cele două surse de venit.
Aprobat de Guvern în primă lectură încă din luna martie, actul ar putea adăuga însă primele excepții, cum ar fi, medicii și cadrele din învățământ.
Mențiunea este în discuții la Consiliul Legistativ și Consiliul Economic și Social, spun surse pentru Digi24.
Încă din momentul anunțării acestui proiect de lege, medicii s-au revoltat și au anunțat că, dacă nu vor fi exceptați de la interdicția de cumul pensie – salariu, sistemul sanitar va intra în colaps.
În această primăvară, președintele Colegiului Medicilor, Daniel Coriu, afirma că, dacă în sistemul sanitar se va aplica viitoarea lege care va interzice cumulul pensiei cu salariul de la stat, ”sistemul medical va intra în colaps” în anumite regiuni unde se înregistrează un deficit de personal medical şi unde asistenţa de specialitate este asigurată de către medici pensionari.
Acesta a adăugat că peste 1200 de medici pensionari lucrează în prezent în sistemul medical public, precizând că un memoriu a fost depus de către Colegiul Medicilor la mai multe instituţii cu rol de decizie în această privinţă.