Cadrele didactice vor greva generala, dar vor sa fie si platite pe perioada grevei, spune lidera SIP!

Joi se intruneste Consiliul Extraordinar al liderilor sindicalistilor din invatamant din tara, pentru a se lua atitudine fata de masurile anticriza, care vizeaza si salariatii din invatamant.

"Am facut un referendum cu mult timp in urma, in care membrii nostri de sindicat au semnat si si-au asumat o responsabilitate, dar unii au vrut greva de o zi, altii au vrut greva japoneza, 80%pentru greva generala, ca sa ne trezim ca vor si platiti, au vrut sa fie si platiti pentru perioada de greva, drept pentru care am fost invitati la comisia paritara de LSI, dar totul este pana la bani, ei semneaza acolo ca vor greva generala pe termen nelimitat, asta inseamna ca nu sunt salarizati, deci ar trebui sa isi asume si aceasta responsabilitate", a declarat Maria Tiprigan, lidera Sindicatului Invatamantului Preuniversitar Botosani.

Aceasta situatie va fi analizata joi in Consiliul National, acolo unde se va stabili ce masuri de protest se vor lua in perioada urmatoare, dar fiind aceasta stare de incertitudine cu Guvernul, lidera SIP nu crede ca sindicatele vor avem cu cine negocia.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Pompierii botoșăneni, alături de familiile din Protopopiatul Dorohoi la Festivalul Familiei! - FOTO

Sunday, 4 October 2026

Familia înseamnă grijă, iar grija înseamnă și siguranță. Sute de credincioși din municipiul Dorohoi și din localitățile învecinate s-au întâlnit, astăzi, &icir...

Marius Croitoru a izbucnit după ce FC Botoșani a luat 5 goluri pe teren propriu de la echipa din Liga 2: „Dacă cineva este supărat, ușa la mine este deschisă!”

Sunday, 4 October 2026

FC Botoșani a pierdut cu scorul de 5-4 meciul amical disputat sâmbătă, pe teren propriu, în compania divizionarei secunde Cetatea Suceava. A fost o partidă spectaculoasă, cu o desf...

Prize modulare după câteva luni: problema nu e întotdeauna la ramă

Sunday, 4 October 2026

Recomandările obișnuite vorbesc despre design, numărul de module și alegerea unei game cunoscute. Spun mai puțin despre borne strânse neuniform, conductori prea scurți sau compatibilitatea...