Cadre didactice din Botoşani, consiliate de un expert german

În perioada 5-23 octombrie 2015, Inspectoratul Școlar Judeţean Botoșani va beneficia de consultanţă gratuită din partea unui expert german, prin programul Senior Expert Service (SES).

Obiectivele acestui proiect sunt îmbunătăţirea comunicării și colaborării dintre școală și familie și orientarea școlară și profesională a elevilor.

Sunt prevăzute următoarele activităţi:
  • întâlniri interactive între părinți, profesori, elevi și expertul german, cu scopul de a facilita comunicarea și colaborarea dintre familie și școală și de a găsi soluții privind orientarea școlară și profesională;
  • activități de informare și consiliere;
  • cursuri, ateliere de lucru;
  • consiliere cu privire la alegerea școlii / carierei viitoare etc.
Activităţile se vor desfășura la I.Ș.J. Botoșani, dar și în unităţi de învăţământ sau instituţii educaţionale. De asemenea, având în vedere tematica proiectului, s-au programat vizite la Instituţia Prefectului - judeţul Botoşani, la Primăria Municipiului Botoşani și la A.J.O.F.M. Botoșani.

"Ne dorim facilitarea legăturii dintre familii, personalul școlii și comunității, dezvoltarea relațiilor de colaborare între profesori, elevi și părinți, o orientare educațională și profesională mai bună", a declarat Mihaela Huncă, inspector şcolar general.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Este hram în biserica ridicată de un fost președinte de Tribunal, cunoscută pentru cele 22 de turnulețe! – GALERIE FOTO

astăzi, 18:42

Este albă, impunătoare, de o frumusețe care îți taie răsuflarea. Biserica ”Sfinții Voievozi” din municipiul Botoșani se zărește de departe, în albul maiestuos al zidur...

Nu a stat departe de concubină și a fost plasat sub control judiciar!

astăzi, 18:28

La data de 06 noiembrie 2026, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare din cadrul Poliției Municipiului Botoșani și a dispus măsura controlului judiciar pentru o ...

O locuință și un depozit de cereale protejate de flăcări, incendiu izbucnit la Știubieni! (Foto)

astăzi, 16:47

Un incendiu s-a produs astăzi, în jurul prânzului, într-o casă din localitatea Știubieni. Bunurile din două camere au fost cuprinse de flăcări. În momentul producerii eve...