Butoi cu pulbere în PNL Botoşani din cauza listelor pentru parlamentare!

Neaprobarea de către Biroul Politic Naţional a listelor votate la Botoşani pentru alegerile parlamentare din decembrie a stârnit revoltă în rândul mai multor membri ai organizaţiei locale.

Aceştia au început să strângă semnături pentru o plângere prealabilă şi, potrivit unor surse, ar pleca şi la Bucureşti pentru a protesta în faţa sediului central al partidului.

Liberalii care au semnat cer respectarea listei votată în urmă cu trei săptămâni de cei aproape 500 de delegaţi prezenţi la Consiliul de Coordonare al PNL.

Biroul Politic Naţional al PNL a amânat pentru ziua de luni luarea unei decizii privind listele de la Botoşani pentru alegerile parlamentare. Surse din interiorul partidului susţin că s-a luat în calcul inclusiv introducerea pe liste a unui candidat din alt judeţ, vorbindu-se de fostul ministru al mediului, Sulfina Barbu.

În cazul în care acest lucru s-ar întâmpla şi nu se va respecta lista votată de Consiliul de Coordonare Judeţean, preşedintele organizaţiei judeţene, Cătălin Flutur, a anunţat că îşi va da demisia de la conducerea filialei.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Geanina Lăcrămioara DASCĂLU: De ce avem nevoie de educație financiară? Cum ne salvează regulile banilor de la faliment atunci când prețurile o iau razna?

astăzi, 20:10

Cine nu înțelege regulile de bază ale banilor ajunge, inevitabil, să plătească scump din propriul buzunar. Educația financiară nu înseamnă matematică grea și nici formule complic...

Cristina Ciobănașu, în lacrimi după declarația Ruxandrei Ion: „Ai fost fetița pe care mi-am dorit-o întotdeauna!”

astăzi, 19:13

Cristina Ciobănașu, actrița născută în Vorona Botoșanilor, căreia participarea la emisiunea ”Dansez pentru tine”, pe când avea doar 12 ani, avea să îi schimbe via...

Tehnicianul arădenilor, înainte de meciul din Cupă cu FC Botoșani: ”Nu cred că Marius Croitoru este un antrenor sub presiune în acest moment!”

astăzi, 18:36

Partida UTA Arad – FC Botoșani are loc astăzi, 27 octombrie 2026, de la ora 19.00, pe Stadionul „Francisc Neuman”. Duelul va conta pentru runda a II-a din Grupa A Cupa Români...