Bursa locurilor de munca in Penitenciarul Botosani
Stiri Botosani Tuesday, 20 November 2012 ActualitateFenomenul excluziunii sociale afectează grupuri supuse riscului de marginalizare socială, din cadrul grupurilor vulnerabile făcând parte și persoanele aflate sau eliberate din detenție, categorie defavorizată confruntată cu multe probleme legate de integrare socială, determinate de discriminare în privința accesul la educație și, ulterior, pe piața muncii.
Proiectul își propune să intervină în acest segment de populație defavorizată, prin:
- stimularea interesului și motivării de participare în activitățile economiei formale a deținuților;
- combaterea discriminării împotriva deținuților pe piața muncii și creșterea receptivității angajatorilor pentru a încadra persoane care au fost în detenție;
- creșterea ocupării în activități ce permit obținerea de calificări la locul de muncă;
- implementarea unor campanii publice de conștientizare, pentru combaterea și promovarea unei atitudini colective suportive pentru deținuți.
La momentul actual, ocupațiile/domeniile de angajare solicitate de către persoanele private de libertate din Penitenciarul Botoșani, sunt:
- Faianțar – montator placaje
- Tâmplar universal - Bucătar
- Operator introducere, validare și prelucrare date
- Lucrător în comerț
- Confecționer articole textile/operator confecționer industrial
- Mecanic auto
- Muncitor necalificat în agricultură
- Muncitor necalificat în construcții
Reprezentantii AJOFM preconizeaza că la această activitate vor participa un număr de 60 persoane private de libertate custodiate în Penitenciarul Botoșani.
Agentii economici care au locuri disponibile si doresc sa faca selectie in vederea angajarii pot depune oferta in acest sens la sediul A.J.O.F.M. Botosani situati in str. Colonel Tomoroveanu nr.2, sau la fax. Nr.0231536793, e-mail: ajofm@bt.anofm.ro, persoana de contact d-na Sfichi Daniela – consilier .
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Rezultatele Apelului pentru Arte Vizuale și Performative – Ediția I, 2026
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” anunță proiectele selectate în cadrul primei ediții a Apelului pentru Arte Vizuale și Performative. &...
Nova Apaserv anunță DOUĂ ZILE fără apă în cele două municipii, dar și alte 21 de UAT-uri!
S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță că furnizarea apei va fi sistată în perioada 29–31 octombrie 2026, pentru înlocuirea unei vane defecte de pe aducțiunea de apă brută Bu...
Botoșani, în topul județelor cu cei mai mulți pensionari agricultori care primesc indemnizație socială!
Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost, în septembrie 2026, de 885.745 persoane, cu 652 mai multe comparativ cu luna anterioară, dintre care 850.009...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.60 secunde