Bursa locurilor de munca a ajuns in Penitenciar
Stiri Botosani Friday, 23 November 2012 ActualitatePrintre posturile puse la dispoziţia acestora de către cei 11 operatori economici prezenţi la Bursă s-au numărat cele de zidar, muncitor necalificat, ospătar, debarasator, dispecer sau agent pază.
"La Penitenciarul Botoşani, cu sprijinul AJOFM, s-a organizat Bursa locurilor de muncă pentru un număr de aproximativ 80 de persoane private de libertate care urmează să fie analizate în comisia de eliberare. Având în vedere faptul că persoanele custodiate au domiciliul în Regiunea Nord – Est a ţării, participanţii la activitate sunt reprezentanţi ai agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă din judeţele Iaşi, Bacău, Botoşani şi Suceava", a declarat Ana Maria Anghel, purtător de cuvânt Penitenciar Botoşani.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
REACȚIA salvatorilor botoșăneni, după ce un coleg din țară a fost lovit de un cetățean în timpul unei misiuni!
Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Argeș a fost lovit de un cetățean în timp ce intervenea la o misiune. După acest incident, salvatorii botoșăneni ...
Menopauza și sănătatea oaselor: ce poți face înainte să apară semne de fragilitate
Scăderea estrogenului influențează procesul de reînnoire a osului și poate accelera pierderea osoasă. Ritmul diferă de la o femeie la alta, iar menopauza nu înseamnă automat osteopo...
Relația dintre liniile de plată, valoarea creditului și miza totală la sloturi online
Printre conceptele importante se numără liniile de plată, valoarea creditului disponibil și miza totală. Înțelegerea relației dintre acești trei factori ajută la interpretarea corectă ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.86 secunde