Bunica avea dreptate: cele mai bune leacuri din camara
Stiri Botosani Saturday, 7 September 2013 Actualitate1. Supa de pui Ce trateaza: raceala de sezon
Servita de secole copiilor bolnavi de guturai, supa de pui este mereu chemata la datorie in sezonul gripal. Si asta nu doar pentru ca reprezinta, in sine, o masa calda si hranitoare. Exista chiar voci care sustin ca supa ajuta la reducerea activitatii globulelor albe, responsabile de aparitia simptomelor respiratorii ale racelii.
2. Uleiul de cuisoare
Ce trateaza: durerile de masea
Uleiul de cuisoare este o excelenta sursa de eugenol, un analgezic natural cu proprietati antibacteriene, motiv pentru care se foloseste adesea in medicina traditionala ca remediu pentru durerile de dinti. Se administreaza de obicei combinat cu ¼ lingurita de ulei de masline, deoarece nediluat poate provoca arsuri, dureri sau leziuni tisulare ori ale nervilor. Amestecul se aplica pe zona dureroasa cu ajutorul unui tampon de vata.
3. Bicarbonatul de sodiu
Ce trateaza: tulburarile gastrice
Aliatul de incredere al gospodinelor, bicarbonatul de sodiu este totodata si principalul ingredient din majoritatea medicamentelor antiacide, ca de pilda Dicarbocalmul. El reuseste sa calmeze hiperaciditatea deoarece intra in reactie cu acizii gastrici, rezultand intr-un pH neutru al stomacului. Se administreaza dizolvand o lingurita de bicarbonat de sodiu intr-o ceasca de apa.
4. Laptele integral
Ce trateaza: herpesul
Cauzate de virusul Herpes simplex, aceste vezicule inestetice nu pot fi vindecate, insa exista o serie de metode ingenioase de a grabi recuperarea tesutului afectat. Unul dintre cele mai populare este laptele integral (nedegresat). Acesta contine o substanta denumita monocaprin, ce reduce activitatea virusului, readucand epiderma la normal.
5. Mierea de albine
Ce trateaza: tusea si durerile in gat
Cu siguranta cel mai delicios medicament dintre toate, mierea este o alternativa fericita la siropurile antitusive, efectul sau terapeutic fiind demonstrat stiintific. Ea poate fi consumata ca atare sau ca ingredient al ceaiurilor Ayurvedice pe baza de ginseng si lamaie, fiind recomandata in special copiilor cu tuse nocturna.
6. Otetul Ce trateaza: arsurile solare
Sigura cale de a evita pericolele si durerea produse de arsurile solare este sa purtam haine care sa acopere cat mai bine pielea si sa folosim din plin beneficiile unui spray sau unei lotiuni cu ecran solar. Daca nu putem scapa totusi de acest disconfort, exista mai multe metode de a racori pielea iritata din cauza expunerii indelungate la soare. Surprinzator sau nu, una dintre ele este otetul. Diluat ori folosit in stare pura, el se aplica pe piele cu ajutorul unui pulverizator, reducand senzatia de arsura. Zona afectata poate fi acoperita si peste noapte cu o compresa cu otet, asta daca nu te deranjeaza mirosul intepator.
7. Banda adeziva Ce trateaza: verucile (negii)
Desi nu-i acordam prea mare importanta in viata de zi cu zi, puterea terapeutica a benzii adezive ne poate veni in ajutor in anumite situatii. Cel mai concludent exemplu este indepartarea verucilor. In mod obisnuit, negii au nevoie de 28 de zile pentru a se vindeca. Un studiu efectuat de specialistii americani arata insa ca banda adeziva este mai eficienta in rezolvarea problemei chiar decat crioterapia, ducand la vindecarea verucilor in 85% – spre deosebire de 60%, rezultatul obtinut cu tratamentul standard.
8. Oja
Ce trateaza: intepaturile de insecte
Data viitoare cand iti faci manichiura, asigura-te ca ai in arsenal si un lac incolor de unghii. Motivul nu este unul strict estetic: oja poate preveni iritatia care apare dupa intepaturile de insecte. Atunci cand se aplica pe piele, ea formeaza un strat protector si opreste senzatia de mancarime, lasand intepatura sa se vindece fara a o agrava prin scarpinat.
9. Pudra de talc
Ce trateaza: parul gras
Daca si tie iti da multa bataie de cap parul care se ingrasa repede, cu siguranta stii o multime de trucuri pentru a masca acest neajuns. Unul dintre ele este si pudra de talc. Simplu de folosit – se imprastie pe scalp cu ajutorul unui pieptene sau cu degetele – cam o lingurita este suficienta pentru a schimba aspectul parului tern si uleios.
10. Uleiul de masline
Ce trateaza: durerile de urechi
Multi parinti apeleaza la uleiul de masline ca remediu pentru durerile de urechi ale micutilor. Se crede ca uleiul cald calmeaza timpanul inflamat si alina disconfortul cauzat de blocarea trompelor lui Eustache.
sfatulparintilor.ro
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
”Vreau să te fac să înţelegi: nu te mai zbuciuma atâta. Exemplul meu nenorocit să-ţi fie de învăţătură!”
Uneori, vocea unei studente răsună mai puternic decât ecoul a sute de amfiteatre, ne atenționează un medic al zilelor noastre, care ne îndeamnă (și) în acest fel să înț...
Șefa UPU Botoșani, despre muncitorul care a căzut de pe schelă în bucătăria Spitalului Mavromati!
Nenorocirea s-a petrecut chiar în incinta Spitalului Judeţean de Urgenţă "Mavromati" Botoşani. În timpul unor lucrări de reabilitare la bucătăria unităţii medicale, un...
Botoșănean grăbit să treacă, în timp ce bariera de cale ferată cobora, a fost izbit în plin de un BMW!
Un șofer a provocat un accident rutier după o trecere la nivel cu calea ferată dintre Rădăuți și Dornești, ieșind pe drumul național fără a se asigura, în fața unui autoturism BMW. ...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 2.72 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici