Bucuria de a juca fotbal! Bucovina Rogojesti, campioana Cupei AJF la juniori, premiata de jucatorii de la FC Botosani! GALERIE FOTO, VIDEO

Bucuria de a juca fotbal! Bucovina Rogojesti, campioana Cupei AJF la juniori, premiata de jucatorii de la FC Botosani! GALERIE FOTO, VIDEO

   Ionut Tabultoc

Sambata, 16.05.2014, Ipotesti, localitatea unde a copilarit Mihai Eminescu a fost gazda turneului final al Cupei AJF la Fotbal – juniori rural, dedicat copiilor nascuti in anul 2000.

Din totalul celor 32 de echipe, in faza finala au ajuns sase echipe: Sanatatea Darabani , Speranta Dumbravita , Luceafarul Vorona, Bucovina Rogojesti, Avantul Albesti si AS Unirea Saveni.

Dupa aproape cinci ore, cu multe emotii, Sanatatea Darabani si Avantul Albesti au disputat prima semifinala, darabanenii reusind sa se califice in finala cu scorul de 1-0. In cea de-a doua semifinala s-au duelat pustii de la Bucovina Rogojesti si Luceafarul Vorona. Voronenii s-au vazut invinsi cu scorul de 3-0, pierzand mai apoi si finala mica, dupa loviturile de departajare, in fata celor de la Avantul Albesti.

Finala mare a competitiei a fost urmarita si de trei jucatori de la FC Botosani, Florin Acsinte, Andrei Patache si Michael Ngadeu, dar si de presedintele clubului, Cornel Sfaiter. Micii fotbalistii au fost extrem de emotionati cand si-au vazut favoritii in carne si oase si nu i-au lasat pana cand nu s-au fotografiat cu ei. Au primit autografe pe foi, ghete, tricouri si aparatori.













Este un turneu benefic pentru copii si ma bucur ca sunt alaturi de ei. Pentru ei este important sa le fim alaturi. Am fost si eu copil si nu am avut parte de asa ceva, dar din cate vad sunt foarte multe echipe si ma bucur ca pot avea loc astfel de meciuri. Am fost si noi copii si am fi vrut sa fim alaturi de fotbalistii care jucau atunci la FC Botosani, Bejan, Colban si ceilalti. Ne bucuram ca suntem alaturi de ei, a declarat Florin Acsinte.

Bucovina Rogojesti a reusit sa castige trofeul primei editii a Cupei AJF la fotbal – juniori rural, dupa ce s-a impus in finala in fata formatiei Sanatatea Darabani, scor 2-0. Campioana a dat si golgheterul competitiei, Valentin Vatamaniuc primind si trofeul pentru cel mai bun marcator.



Presedintele FC Botosani, Cornel Sfaiter, le-a inmanat castigatorilor cupa si a tinut sa le transmita si un mesaj: Este un turneu foarte important pentru noi, o actiune reusita si ne da sperante, pentru ca avem nevoie de asemenea oameni care se ocupa de copii si juniori. Ati vazut ce performanta a reusit FC Botosani, cu jucatori localnici, si ii avem aici pe Acsinte, pe Patache si il mai avem si pe Bordeianu. Au pornit si ei ca voi, am avut incredere in ei si au reusit sa promoveze in Liga 1.

Au mai fost premiati inca doi jucatori. Titlul de cel mai bun jucator l-a primit Petrica Leuca, de la Sanatatea Darabani, in timp ce Gabriel Rozmalin, de la Avantul Albesti a primit trofeul pentru cel mai bun portar.



Presedintele AJF Botosani, Bogdan Zanfirescu, cel care s-a ocupat de acest turneu impreuna cu vicepresedintii Gabriel Tanasa si Ilie Andrici, s-a declarat multumit de prima editie a cupei si promite ca editia a doua va fi mult mai spectaculoasa.

Consideram ca acest turneu este o reusita. Este pentru prima data cand se organizeaza la nivel de judet o astfel de competitie pentru juniori. Au participat 32 de echipe, iar asta inseamna ca 32 de comune si-au trimis echipele la acest turneu si cred ca vor pleca cu amintiri frumoase. A fost ideea noastra sa invitam cativa jucatori de la FC Botosani, pentru ca jucatorii sa poata sta langa ei, sa faca poze, sa ia autografe, pentru ca, indiferent daca vor urma sau nu cariera de fotbalisti, ei vor fi suporterii echipei FC Botosani, a declarat Bogdan Zanfirescu.
GALERIE FOTO:














































































 

 

Spune-ne opinia ta