Bucureşti: Accident de tramvai cu peste 25 de răniţi

Accident grav de tramvai în Bucureşti. Patru tramvaie s-au ciocnit în Pasajul Lujerului. Mai mult de 25 de persoane sunt rănite, potrivit primelor estimări, trei persoane fiind foarte grav rănite. Circulaţia a fost întreruptă pe linia tramvaiului 41, relateaza rtv.net.

Accidentul s-a petrecut atunci când un tramvai a deraiat în Pasajul Lujerului şi, potrivit primarului sectorului 6, Cristian Poteraş, aflat la faţa locului,  alte tramvaie au venit din spatele său, moment în care s-au ciocnit.

Accidentul a avut loc în jurul orei 7.30 dimineaţa. Un tramvai a avut o defecţiune tehnică, vatmanul a încercat să îl repare şi alte trei tramvaie s-au ciocnit de el.

Mai multe ambulanţe ISU se află acolo şi primele estimări au identificat cel putin 25 de răniţi până la această oră, a confirmat Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISU pentru Realitatea TV.

Există, conform medicului Bogdan Opriţa, coordonatorul SMURD, trei persoane cu traumatisme cranio-cerebrale, dar şi aproximativ alte 25 de persoane  care au suferit fracturi şi diferite alte traumatisme. Şi un copil a fost rănit, acesta fiind trimis, împreună cu mama sa, la Spitalul Floreasca.

În cele patru tramvaie se aflau câteva sute de persoane, multe dintre ele suferind atacuri de panică în urma accidentului, pasagerii ajutându-se unii pe ceilalţi pentru a ieşi din tramvaie.

Răniţii au fost trimişi la Spitalele Floreasca, Universitar şi Elias.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

COD GALBEN emis de meteorologi până la miezul nopții, sunt vizate patru localități din Botoșani!

astăzi, 21:10

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare nowcasting tip cod galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabilă până la ora 00:00. Sunt prognozate intens...

„Arta în culorile toamnei” – creativitate, culoare și emoție la Muzeul „Ștefan Luchian” din Ștefănești!

astăzi, 19:31

La Muzeul „Ștefan Luchian” din Ștefănești, toamna a fost celebrată prin activitatea educativă și creativă „Arta în culorile toamnei”, finalizată printr-o expoziÈ...

Un șef de la Ocolul Silvic Botoșani a plecat la Ceruri: „Un om devotat trup și suflet pădurii”

astăzi, 19:09

Colegii și apropiații familiei spun că moartea sa este una „neașteptată și tragică”, dar și că a fost un „coleg cald, corect și un sprijin de nădejde.” Direcția ...