BTMUN, la a patra ediţie la Botoşani!

BTMUN revine şi în acest an pentru pasionaţii de dezbateri şi de limbă engleză! Elevii participanţi în cadrul conferinţei BTMUN trebuie să îşi demonstreze abilităţile de dezbatere, fluenţa şi coerenţa în limba engleză (deşi greşelile gramaticale nu vor fi penalizate sau ridiculizate), capacităţile de negociere, cooperare şi coordonare a unei coaliţii de delegaţi, precum şi dorinţa de a interacţiona cu tineri entuziasmaţi de aceleaşi preocupări inteligente şi de a participa activ la un schimb lingvistic și cultural.

Persoanele care îşi doresc să participe sunt invitate să completeze formularul de înscriere aflat pe pagina de internet oficială a conferinţei (www.btmun.ro) cu datele personale, comitetul din care doresc să facă parte şi ţara pe care intenţionează să o reprezinte în cadrul Botoşani Model United Nations, până la data de 15 martie 2016.
Concursul-conferinţă în limba engleză BTMUN (Botoşani Model United Nations), un eveniment înscris în calendarul oficial al M.E.C.S, reprezintă o simulare academică a unei conferinţe a Naţiunilor Unite adresată tuturor elevilor de liceu, precum şi elevilor din anul terminal al gimnaziului, pasionaţi de dezbatere, în cadrul căreia participanţii îşi asumă rolul de ambasador al uneia dintre cele 193 de ţări membre ale ONU cu scopul de a aborda teme de actualitate din realitatea globală, urmărindu-se în mod simultan atât conectarea tinerilor la problemele cu care se confruntă statele Naţiunilor Unite în prezent, cât şi dezvoltarea abilităţilor de dezbatere, cooperare şi negociere,vorbire în public şi comunicare într-o limbă străină. 

În acest an, conferinţa se află la cea de-a patra ediţie şi se va desfăşura în perioada 22-24 aprilie, fiind găzduită de către Colegiul Naţional "A.T. Laurian" Botoşani.

Pe parcursul celor trei zile ale evenimentului, participanţii îşi vor desfăşura activitatea în cadrul unuia dintre cele patru comitete ale BTMUN- Drepturile Omului, ECOSOC, Politic şi UNESCO- prin redactarea unor rezoluţii ale ONU referitoare la teme specifice care vor fi apoi supuse dezbaterii, scopul principal al delegaţilor fiind cel de a-și convinge colegii de comitet să voteze rezoluțiile sau amendamentele sprijinite de ei. În final, pe principiul evidenţierii, preşedinţii de comitet, elevi și studenți cu experiență, vor numi în cadrul ceremoniei de închidere a conferinţei cei mai buni delegați din fiecare comitet, acordând câte trei premii.

Printre subiectele  supuse  discuției  pentru  cea de-a patra ediție a Conferinței "Botoșani  Model United  Nations" se numără teme cu o importanţă deosebită în contextul politic şi social al contemporaneităţii, precum prevenirea irosirii alimentelor în cadrul economiilor dezvoltate şi în curs de dezvoltare, garantarea asistenţei medicale de bază în toate ţările lumii, aducerea în concordanţă a Codurilor Penale de pe tot mapamondul sau impunerea unei versiuni unitare a istoriei umane şi sancţionarea statelor care promovează o perspectivă părtinitoare.

Pentru a afla informaţii suplimentare, elevii interesaţi sunt rugaţi să acceseze site-ul web al evenimentului (www.btmun.ro) sau pagina de Facebook BTMUN (www.facebook.com/botosanimun). 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Trei polițiști de frontieră din Botoșani au lăsat uniforma și au alergat la Maratonul Nordului!

astăzi, 09:27

În weekend, trei polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani au lăsat uniforma pentru câteva ore și au îmbrăcat echipamentul d...

Pepenii falși de Dăbuleni invadează piețele, sesizări (și) din Botoșani: Fermieri filmați în timp ce cumpărau marfa din supermarket!

astăzi, 08:47

Primarul din Călărași, județul Dolj, o localitate din care pleacă primii pepeni verzi autohtoni către piață, atrage atenția că va verifica certificatele și atestatele de producător, la ses...

Noi nereguli în centrele sociale din Botoșani, ce au scos la iveală inspectorii AJPIS!

astăzi, 08:28

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a efectuat, în luna mai, zece controale la serviciile sociale, fiind dispuse 26 de măsuri pentru remedierea deficie...

-->