Botoșaniul, în beznă de la ora 6.45: "Mai bine dimineața, decât seara, când pericolele care îi pândesc pe cetățeni ar fi mai mari"

Botoșănenii sunt nevoiți să circule dimineața pe întuneric, pentru că municipalitatea să nu depășească fondurile alocate pentru plata iluminatului public.

Consilierul local Marius Buliga a ridicat problema întreruperii iluminatului public înainte de a se lumina afară, și a cerut Executivului Primăriei să ia măsuri în acest sens, întrucât există nemulțumiri din partea cetățenilor.

"De vreo trei săptămâni, iluminatul stradal se oprește undeva în jurul orei 06.45, ori afară se luminează pe la ora 7.30. Am primit sesizări de la mai mulți cetățeni, legat de această problemă, care spun că cel puțin în zonele periferice e beznă totală, unde nici trotuarele nu sunt curățate de zăpadă și se circulă extraordinar de greu. Mai sunt și elevii care încep școala la ora 7.00. Vă rog să luați atitudine și să se remedieze această problemă în cel mai scurt timp", a spus Marius Buliga.
 
Viceprimarul Viorel Iliuță a explicat de ce s-a ajuns în această situație.

"Anul trecut, în luna august, am epuizat bugetul alocat pentru iluminat public și la 31 decembrie am depășit bugetul cu 40%. În contextul în care deocamdată nu avem aprobat bugetul, mergem în principiu pe bugetul anului precedent. Am decis să închidem mai repede iluminatul dimineața, tocmai pentru încadrarea în acest buget. Cred că e un sfert de oră de deranj, dar din punctul nostru de vedere mai bine dimineața, decât seara, când pericolele care îi pândesc pe cetățeni ar fi mai mari", a spus Viorel Iliuță.


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Și-a bătut soția de la o ceartă, polițiștii l-au reținut 24 de ore!

Tuesday, 3 November 2026

La data de 02 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 65 de ani, din localitate...

Hram la o biserică din Botoșani. Credincioșii se vor putea închina la moaștele Sfântului Ierarh Nectarie!

Tuesday, 3 November 2026

Credincioșii din municipiul Botoșani sunt invitați să participe, în zilele de 8 și 9 noiembrie 2026, la sărbătoarea hramului Bisericii „Sfântul Apostol Andrei și Sfântu...

AJPIS Botoșani: Alocațiile de stat pentru copii, indemnizațiile pentru creșterea copilului, stimulentele de inserție și drepturile persoanelor cu dizabilități, plătite în avans

Tuesday, 3 November 2026

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani, va efectua, în luna noiembrie 2026, plata...