BOTOȘANI: Un consilier local și un fost consilier județean, găsiți incompatibili de ANI!

BOTOȘANI: Un consilier local și un fost consilier județean, găsiți incompatibili de ANI!
Un consilier local din județul Botoșani, dar și un fost consilier județean, au fost găsiți în stare de incompatibilitate, conform unor comunicate remise de Agenția Națională de Integritate.

Aste vorba despre Mitică Vieriu, consilier local in cadrul Consiliului Local al Comunei Știubieni, județul Botoșani, și despre Ioan Strujan, fost consilier județean în cadrul Consiliului Județean Botoșani

Agenția Națională de Integritate a constatat existența conflictului de interese de natură administrativă în cazul lui că Mitică Vieriu, consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Știubieni, județul Botoșani.
 
Conform Agenției Naționale de Iintegritate, Mitică Vieriu a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese în materie administrativă, întrucât a participat la deliberarea și adoptarea hotărârilor Consiliului Local al Comunei Știubieni, în baza cărora a fost încheiat și, respectiv, prelungit Contractul de concesiune între Primăria Comunei Știubieni și Cooperativa Agricolă "Malurile Bașeului", în cadrul căreia soția consilierului local deține funcția de administrator și calitatea de membru cooperator fondator, cu o cotă de participare la beneficii de 11,111%.

Astfel, Mitică Vieriu a încălcat dispozițiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, potrivit cărora "Nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local" și dispozițiile art. 75, lit. a) din Legea nr. 393/2004, potrivit cărora "Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru […] soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv […] ", informează ANI.
 
Mitică Vieriu a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. De asemenea, Mitică Vieriu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.
 
"Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese […] constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]".
 
"Persoana […] față de care s-a constatat existenţa conflictului de interese […] este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică  […]  pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului".
 

Fost ales local găsit incompatibil de ANI!

Agenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul a 12 foști sau actuali aleși locali (doi primari, doi viceprimari, un consilier județean, un fost consilier județean, cinci  consilieri locali și un fost consilier local), ca urmare a exercitării simultane de funcții și calități, încălcând, astfel, mai multe articole ale Legii nr. 161/2003.

Printre cei 12 foști sau actuali aleși locali în cazul cărora Agenția a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților se află și Strujan Ioan.

Strujan Ioan, fost consilier județean în cadrul Consiliului Județean Botoșani (în perioada 28.02.2011 - 20.06.2012) s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât, în perioada exercitării mandatului de consilier județean, societatea comercială în cadrul căreia a deținut funcția de administrator a încheiat contracte de prestări servicii cu Consiliul Județean Botoșani și instituții din subordinea acestuia, încălcând, astfel, dispozițiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, mai specifică ANI.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O nouă lege destinată părinților singuri a fost adoptată de Camera Deputaților. Ce beneficii aduce!

astăzi, 17:05
39

Proiectul de lege care propune eliminarea obligației părinților singuri de a lucra în ture de noapte și precizează că aceștia pot lucra doar dacă își doresc a fost votat favorabil...

Carne de miel vândută direct de pe bancheta din spate a mașinii, la Botoșani. Polițiștii au aplicat amenzi!

astăzi, 15:34
83

În dimineața zilei de 1 mai, polițiștii locali din cadrul Serviciului Activitate Comercială și Cameră de Corpuri Delicte, pe durata îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, în P...

Bărbat reținut de polițiști, nu a putut sta departe de soție în baza ordinului emis de organele legii!

astăzi, 14:47
134

La data de 1 mai 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui bărbat de 51 de ani, din comuna Bălușeni...