Botoșani: Mamă amenințată cu moartea de propriul fiu! Poliția a intervenit de urgență!

A fost emis ordin de protecție provizorie, pentru 5 zile, fiind instituite mai multe obligații pe care bărbatul trebuie să le respecte!

La data de 13 noiembrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 44 de ani, din comuna Leorda, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de violență în familie sub forma amenințării.

„Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, în perioada 11-13 noiembrie 2025, pe fondul unor neînțelegeri în familie și-ar fi amenințat mama cu acte de violență și cu moartea, creându-i o stare de temere,” au declarat reprezentanții IPJ Botoșani.

A fost emis ordin de protecție provizorie, pentru 5 zile, fiind instituite mai multe obligații pe care bărbatul trebuie să le respecte.

De asemenea, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Studentele care au întrerupt sau abandonat studiile în contextul acuzațiilor aduse lui Alexandru Toader „pot cere îndrumare” pentru a reveni la studii!

astăzi, 13:23

„Studenții care au întrerupt sau abandonat studiile în contextul acestei situației vor putea solicita informații și îndrumare cu privire la posibilitățile de revenire la ...

Tragedie în Spania: 46 morți și zeci de răniți în urma coliziunii a două trenuri!

astăzi, 12:29

Un tren de mare viteză AVE s-a ciocnit cu un tren Iryo care era oprit pe șine. Accidentul feroviar din Spania ar fi fost cauzat de o eroare umană, relatează presa spaniolă. Bilanțul provizori...

Anunț pentru călători: Ce se întâmplă cu trenul Iași – Dorohoi!

astăzi, 11:37

Regio Călători face un anunț important pentru publicul călător. În perioada 29.10.2026 – 6.11.2026 se vor efectua lucrări la șina de cale ferată, iar circulația trenurilor va sufe...