Botosani: A luat 9,32 la titularizare, dar a ramas fara post!

Ghinion pentru un profesor de educatie fizica si sport care a luat nota 9,32 la examenul de titularizare.

Dat fiind ca anul acesta repartizarea pe posturi s-a facut in mai multe centre, si nu intr-unul singur ca pana acum, desi a avut nota mare, profesorul respectiv nu s-a putut titulariza pentru ca un alt cadru didactic, care avea o nota cu doar patru sutimi mai mare a luat postul.

In aceasta situatie sunt zeci de profesori care desi au luat peste 7 la titularizare nu au putut obtine post din cauza concurentei.

Inspectorul general al Inspectoratului Scolar Judetean a declarat ca aceste situatii apar ca urmare a carentelor existente in metodologie, iar centrele care au fost constitutite nu reprezinta o solutie.

“Exista carente in metodologie, regulile jocului nu se pot schimba in timpului jocului astfel ca s-a mers pe metodologia care exista conform Legii 1, a Educatiei. Vom propune foarte multe lucruri, care vin exact de la carentele pe care noi le-am depistat. Imi pare rau ca sunt cadre didactice care cu nota 9 nu s-au putut titulariza, iar pe aceeasi disciplina au existat cadre didactice cu 7 sau 8 care s-au titularizat. Mi se pare ca nu este corect. Era altceva cu vechea metoldologie si s-ar fi pastrat ordinea mediilor si s-ar fi ocupat mai multe posturi, Aceste centre nu reprezinta o solutie si cred ca s-au cheltuit si bani", a spus Mihaela Hunca.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Povestea incredibilă a tânărului din Botoșani agresat și șantajat după ce a fost atras într-un loc izolat: A fost ”ademenit” de o fată!

astăzi, 11:49

În continuarea cercetărilor demarate ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare, șantaj, influențarea declarațiilor, instigare la lovire sau alt...

Autoturism în valoare de peste 80.000 de euro furat din Elveția, descoperit în județul Botoșani! - VIDEO

astăzi, 11:29

În data de 10 noiembrie, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, în cooperare cu cei din cadrul Sectorului Poliției de FrontierÄ...

Nicușor Dan a interzis un jurnalist la Cotroceni: ”Dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări!” / „Am o singură supărare!”

astăzi, 09:24

Un jurnalist a fost declarat persona non grata la Cotroceni. Anunțul a fost făcut de președintele Nicușor Dan la finalul conferinței de presă de marți seara, chiar în momentul în ca...