Botoşănenii vor putea cumpăra produse la preţ redus, până la finalul anului! Vezi cum va fi posibil acest lucru

  În prag de campanie electorală, organizația municipală a PNL Botoșani va lansa un proiect-program care le va da posibilitatea botoșănenilor să achiziționeze diverse categorii de produse din magazine la un preț redus.

 Acest proiect a fost prezentat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă de președintele organizației municipale a PNL Botoșani, Viorel Iliuță, care spune că prin această inițiativă liberalii își doresc să facă și un altfel de politică, în folosul comunității locale.

Numele acestui proiect-program este “Important ești tu" și el va avea mai multe componente, cea mai importantă fiind acordarea de către agenții economici a unor discounturi la produsele comercializate.

Iliuță a spus că nu va fi făcută niciun fel de discriminare și orice agent economic, indiferent de domeniul de activitate, este binevenit să se înscrie în acest proiect care se va derula până la sfârșitul anului 2014.

“Acest proiect-program are drept scop coagularea unor sinergii comune care să crească în mod real gradul de implicare civică a noastră. Este un proiect pentru toţi cei care doresc să apeleze la un concept modern european care se regăseşte în alte administraţii europene şi precizez că propunerea noastră este una care pune pe aceeaşi masă oferta de produse şi servicii a agenţilor economici din municipiul şi judeţul Botoşani, de preferinţă producători, cu cererea cetățenilor orașului, care e din ce în ce mai mică. Proiectul presupune construcţia şi implementarea la nivel de municipiu a unei structuri elastice şi funcţionale de discounturi", a spus Viorel Iliuță.

Mai concret, în cadrul acestui proiect, PNL-ul va împărți cetățenilor din municipiu câte un carnet de discount, care va avea în jur de 100 de file, fiecărui agent economic care dorește să facă parte din acest proiect fiindu-i atribuit un anumit număr de file, în funcție de câte solicită acesta.

Iliuță a spus că se dorește atragerea în acest program a circa 100 de agenți economici, iar discounturile oferite de aceștia să fie de 10-15%.

“Numele produsului care face parte din acest proiect se numeşte carnetul de discount. Agenții economici care doresc să facă parte din acest proiect se vor bucura de toată atenția liberalilor. Orice agent economic va trebui să ofere un discount important pe toată durata proiectului. Înscrierea în acest proiect-program este opțională și gratuită. Beneficiile agentului economic rezultă din două zone: e vorba de strategia de promovare a produsului, care va fi treaba exclusivă a liberalilor și această strategie, inclusiv de comunicare va fi asumată exclusiv de PNL, iar pe de altă parte discountul este un instrument care va permite să genereze agentului economic care îl practică un nivel superior de venituri", a spus Iliuță.

În total vor fi editate 20.000 de astfel de carnete, pe cheltuiala PNL. Beneficiarii sunt toți cetățenii orașului care doresc să beneficieze de reduceri, fiind vorba de persoane din toate categoriile socio-profesionale.

“Carnetele vor fi înseriate și distribuite gratuit în baza unui proces verbal care va conține numele și prenumele celui care primește, fără alte date. Pentru agentul economic nu sunt costuri, singura obligație fiind ca pe toată perioada proiectului să păstreze neschimbat nivelul discountului. Entitatea jurudică care își asumă acest proiect va organizația municipală a PNL Botoşani. Ne dorim ca fiecare familie să aibă un asemenea carnet dar nu vom aștepta să vină oamenii la partid ci vom merge noi, liberalii, din ușă în ușă să îl distribuim. Agenții economici câștigă o expunere profesionistă pe termen lung a brandului, a produselor și serviciilor pe care le oferă și cu siguranță încasări mai mari decât în perioada anterioară. Cetățeanul va face economii, va cheltui mai puțin , cel puțin pentru cei cu venituri modeste, pentru pensionari, va fi un avantaj important. Vrem să demonstrăm că putem face politică și altfel, o politică corectă, vrem să răsplătim încrederea cetățenilor care ne-au dat votul și vrem să facem lucruri concrete, nu neapărat politicianisteŢ, a precizat liderul de la municipiu al PNL.

Astfel de discounturi ar urma să fie acordate la produse alimentare, înbrăcăminte, medicamente sau diverse servicii.

Un calcul făcut de liberali, arată că pe șase luni economiile făcute de botoșăneni ar fi între 500 și 1.000 de lei. Carnetele vor fi făcute pentru tineri și adulți.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Elevii unui liceu din județ au împărțit „hrană pentru suflet și minte” de „Ziua Internațională a Cititului Împreună"! (foto)

astăzi, 20:30

Activitatea a fost găzduită de Centrul de Documentare şi Informare și coordonată de bibliotecara școlii, Brîndușa Cărbunaru. Ziua Cititului Împreună amintește de puterea cuvin...

„Parthenope”, recomandarea săptămânii la Cinema Unirea: PROGRAMUL filmelor în perioada 7-13 februarie!

astăzi, 19:45

 În „Parthenope”, acest rol este jucat de Gary Oldman, în rolul scriitorului american John Cheever. Prezența lui Gary Oldman adaugă și mai multă greutate simbolică...

O mamă dintr-o localitate din Botoșani își dorește o viață mai bună pentru cei 7 copii ai săi! (foto)

astăzi, 18:45

Nevoile materiale ale familiei nu sunt puține. Astfel, este nevoie de: Medicamentele prescrise în rețeta din foto, pe care încă nu a reușit să le cumprere; Un mijloc de transpor...