Botoșănenii primesc alimentele de la UE în baza cupoanelor!
Stiri Botosani Friday, 7 November 2014 ActualitateLa nivelul județului Botoșani sunt 70.000 de beneficiari ai acestor ajutoare, până acum fiind distribuite 67.000 de cupoane.
Aceste cupoane reprezintă o noutate în acest an, până acum beneficiarii alimentelor de la Uniunea Europeană mergând la punctele de distribuție și ridicând produsele, după ce erau trecuți pe o listă.
În urmă cu o săptămână, membrii Guvernului au anunţat că alimentele UE pentru persoane defavorizate, şomeri, pensionari, invalizi sau veterani de război, vor fi distribuite după 16 noiembrie, data turului II al alegerilor, dar pe baza unui cupon care va fi trimis prin Poştă încă din 22 octombrie, beneficiraii fiind astfel înştiinţaţi din timp că vor primi ajutoare.
Pentru acest an, pe lista beneficiarilor de ajutoare alimentare au fost introduse şi persoanele care primesc alocaţii pentru sprijinirea familiei.
Coşul de alimente (ulei, zahăr, făină, mălai, paste făinoase, conserve porc, vită, pate) este în valoare de 128 de lei şi va fi oferit o singură dată pe an.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
„Gigi Becali nu mai e prieten cu mine!” Valeriu Iftime, interviu în metrou despre Croitoru și cum și-a trimis fotbaliștii la facultate!
Valeriu Iftime a stat de vorbă cu Fanatik în metroul din București. Tonic și zâmbitor, Valeriu Iftime a abordat o gamă largă de subiecte. -Care e soluția ca Botoșaniul să aibă ...
Alinuța și învățătoarea!
Învățătoarea: -Alinuța, poți să îmi spui cât fac opt ori șapte? Alinuța: -Dacă nici dumneavoastră nu știți, de unde vreți să știu eu?
Calendar Ortodox, 13 noiembrie 2026: Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, şi mama sa, Sfânta Antuza
Acest mare dascăl şi luminător al lumii, Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, s-a născut în Antiohia, în anul 344, din părinţi dreptcredincioşi: tatăl său se numea Secund şi e...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 3.08 secunde