Botoşănenii, fruntaşi la fonduri europene aduse de vecinătatea cu Ucraina şi Republica Moldova

În condiţiile în care gradul de accesare a fondurilor europene de către România este mult discutat în ultima perioadă, judeţul Botoşani se poate lăuda cu o realizare însemnată.

În cadrul Programului Operaţional Comun România – Ucraina -Republica Moldova, instrument de finanţare oferit de către Comisia Europeană, pentru judeţul Botoşani s-au semnat până acum contracte de aproape 5 milioane de euro. Suma este sugestivă, în condiţiile în care judeţul reprezintă doar 4% din suprafaţa eligibilă prin program, chiar mai puţin de atât, raportat la populaţie.

(Suprafaţa tuturor zonelor din care se pot propune proiecte este de peste 113.000 de km pătraţi, iar populaţia de circa 11 milioane de oameni.)

Suma accesată de botoşăneni reprezintă peste 14% din totalul finanţării acordat proiectelor depuse în 2009. Informaţiile au fost prezentate astăzi la Prefectură de către reprezentantele Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Suceava, în cadrul unei întâlniri organizată de prefectul judeţului.

Este salutară această întâlnire şi ar fi de dorit dacă şi celelalte prefecturi din Moldova ar organiza astfel de informări şi dezbateri, astfel încât actorii judeţeni implicaţi în program, sau care intenţionează să se implice, să aibă toate informaţiile necesare, a declarat Adriana Nicula, expert în cadrul BRCT Suceava. 

Cei peste 40 de reprezentanţi ai instituţiilor având proiecte în derulare, prezenţi în Sala Nicolae Iorga, au ridicat şi probleme cu care se confruntă. A fost amintită durata prea lungă necesară pentru semnarea contractului de finanţare, necesitatea de actualizare a preţurilor folosite în proiecte şi, de ce nu?, posibilitatea suplimentării de fonduri pentru POC RO-UA-MD. Proiectele finanţate pentru botoşăneni au parteneri atât din Ucraina cât şi din Republica Moldova şi se derulează în domenii precum educaţie, sănătate publică, deşeuri, administraţie şi infrastructură rutieră.

Comunicat de presă

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

E sărbătoare în biserica din orașul Botoșani închinată Sfântului Mina, ocrotitorul celor păgubiți! - Foto

astăzi, 18:45

Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Mina” din cartierul Tulbureni, municipiul Botoșani, își sărbătorește miercuri, 11 noiembrie, hramul. Are o istorie de secole, fiind ...

La mulți ani! Militarii din Botoșani au marcat Ziua Artileriei Terestre! - FOTO

astăzi, 17:53

Pe 10 noiembrie se împlinesc 183 de ani de la înființarea primei baterii de artilerie din Țara Românească, prilej de sărbătoare și pentru Batalionul 335 Artilerie „Alexan...

Un român este pentru a patra oară patronul celui mai bun restaurant italienesc din Marea Britanie!

astăzi, 17:26

"Unul dintre secretele mele este cuptorul de pizza adus direct de la Napoli și construit în stil tradițional, exact cum se face în sudul Italiei. Însă lumea apreciază foarte...