Botoșănenii care locuiesc la limita cu județele Suceava și Iași vor beneficia de ajutorul Ambulanțelor din județele vecine

Botoșănenii care locuiesc la limita cu județele Suceava și Iași vor beneficia de ajutorul Ambulanțelor din județele vecine

 Raed Arafat  

Botoșănenii care locuiesc în comunele de la limita cu județul Suceava, cum ar fi cei din localitățile de lângă orașul Siret, și care vor avea nevoie de Ambulanță, nu vor mai trebui să aștepte chiar și câteva zeci de minute pentru a ajunge un echipaj medical la ei.

În urma unor discuții ce au avut loc între secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Raed Arafat, și autoritățile județene din Suceava și Botoșani, s-a stabilit ca în cazul unui apel la 112 să se deplaseze în respectivele localități Ambulanțe sau echipaje SMURD din județul Suceava.

La fel se va întâmpla și cu cetățenii din localitățile de la limita cu județul Iași.

"Am avut astăzi o discuție la Botoșani cu colegii. Am găsit soluții pentru unele zone din județul Botoșani unde o să rezolvăm intervenția chiar din județul Suceava. Am înțeles că sunt unele comune la limită cu localitatea Siret. Până acum se trimitea mașina de la 60 de kilometri, când există Ambulanțe ale SMURD-ului sau ale Serviciului Județean de Ambulanță care sunt la doar câtiva kilometri și sperăm că implementarea ideii și a modului de lucru o să fie făcută chiar foarte rapid în următoarele două zile pentru a beneficia cetățenii acestor localități de intervenție rapidă, chiar dacă vine din alt județ", a spus medicul Raed Arafat.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Dominic Fritz, după ce Sahra Wagenknecht a cerut ca Germania să nu mai plătească alocații pentru copiii românilor: ”Dacă i-o tăiaţi zidarului din Botoşani….”

Tuesday, 10 November 2026

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a reacţionat marţi la declaraţiile politicienei germane Sahra Wagenknecht, fondatoarea unui partid populist de stânga, care a cerut ca Germania să nu mai pl...

Movie Night la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi sau adolescența în lumina reflectoarelor! - FOTO

Tuesday, 10 November 2026

Pe 6 noiembrie, Sala Teatrului din Dorohoi a devenit scena unei povești în care personajele principale au fost elevii Colegiului Național „Grigore Ghica”. Sub tema MOVIE NIGHT, ...

E sărbătoare în biserica din orașul Botoșani închinată Sfântului Mina, ocrotitorul celor păgubiți! - Foto

Tuesday, 10 November 2026

Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Mina” din cartierul Tulbureni, municipiul Botoșani, își sărbătorește miercuri, 11 noiembrie, hramul. Are o istorie de secole, fiind ...