Botosanenii au marcat Ziua Eroilor! Oficialitatile au depus coroane la Monumentul Eroilor! FOTO, VIDEO

Oficialităţile judeţului, alaturi de o parte dintre botosaneni, au marcat joi Ziua Eroilor, printr-o serie de manifestări ce au avut loc la Cimitirul Pacea din municipiul Botoşani.

Printre oficialităţile prezente s-au numărat prefectul Costică Macaleţi, primarul Ovidiu Portariuc, consilieri locali, judeteni, precum şi parlamentari şi şefii instituţiilor deconcentrate, dar şi reprezentanţi ai armatei. După intonarea Imnului de stat al României a avut loc un ceremonial religios oficiat de un sobor de preoţi, in frunte cu parintele protopot Lucian Leonte, pentru pomenirea eorilor neamului.

"Ziua Eroilor ne aminteste ca avem istorie. Asta inseamna ca trebuie sa tinem minte si noi si copiii nostri ca avem o singura tara in care ne-am nascut, cu numele Romania. Ca avem o cultura in care am fost crescuti, aratea lucruri pe care le-am primit ca dar de la stramosii nostri, o limba, atatea lucruri create de ei, pe care ni le-au lasat in grija si cu eroism le-au aparat. De Ziua Eroilor trebuie sa facem istorie si suntem responsabili pentru istoria de astazi si de cea de maine. Cine nu gandeste in felul acesta raspunde in fata lui Dumnezeu", a spus parintele protopop Lucian Leonte.
Imediat dupa ceremonialul religios ce a avut loc la Monumentul Eroilor din Cimitirul Pacea, oficialitatile prezente la eveniment au depus coroane si jerbe de flori.

La final, Garda de onoare a defilat in aplauzele botosanenilor prezenti la acest eveniment.

În semn de recunoștință pentru sacrificiul suprem al sutelor de mii de ostași căzuți la datorie în timpul Primului Război Mondial, Tratatul de la Versailles, semnat de fostele țări beligerante în 1919, prevedea, printre altele, obligativitatea întreținerii mormintelor ostașilor îngropați pe teritoriile statelor respective, precum și a operelor comemorative de război dedicate acestora.

În România, care a pierdut în prima mare conflagrație a secolului al XX-lea aproape un milion de militari și civili, concretizarea prevederilor actului de la Versailles s-a făcut prin Decretul-lege nr. 1693/4 mai 1920 — care a stabilit ca Ziua Eroilor să fie sărbătorită cu prilejul Zilei Înălțării Domnului Iisus Hristos, dată decretată sărbătoare națională a poporului român. Țara noastră a devenit astfel primul stat care i-a asimilat pe eroii străini celor naționali.



































 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Proiect: Bani pentru chirie și transport la jumătate de preț pentru tinerii care câștigă până la 4.000 de lei

astăzi, 17:23

Un proiect legislativ înregistrat la Parlament prevede că tinerii cu vârste cuprinse între 18-29 de ani care câștigă până la 4.000 de lei pe lună vor beneficia de aj...

Noi ieftiniri în benzinării! Cât costă acum benzina și motorina!

astăzi, 15:20

Prețurile la benzină și motorină au scăzut în această dimineață la toate marile lanțuri de distribuție a carburanților din țară, la două zile de la precedentele modificări de preÈ...

Trei botoșăneni, printre cele 15 persoane premiate în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!” (Foto)

astăzi, 14:43

Primele rucsacuri oferite în cadrul concursului online „Fii în siguranță acasă!”, organizat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, au ajuns deja la cei care...