Botoșăneni sancționați pentru continuarea propagandei electorale!

Angajații Ministerului Afacerilor Interne au preluat în pază cele 433 de secții de votare din județul Botoșani, fără incidente.

Cei peste 1.300 de polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști de frontieră s-au asigurat că materialele necesare votării au ajuns în siguranță la secțiile de votare și au început misiunea de pază și protecție a acestora.

Până în acest moment la nivelul județului nostru au fost înregistrate 22 de semnalări de continuare a propagandei electorale, dintre care 11 nu s-au confirmat, cinci sunt în curs de verificare, iar în șase dintre cazuri au fost aplicate sancțiuni contravenționale cu amendă în valoare totală de 7.500 de lei.

 

Incidentele electorale vizau postarea pe rețelele de socializare a unor mesaje cu caracter electoral, deși acest lucru este interzis.

Conform art. 55 lit. t) din Legea nr. 370 din 20 septembrie 2004, pentru alegerea Președintelui României, constituie contravenții, dacă acestea nu constituie infracțiuni: „continuarea propagandei electorale după încheierea acesteia”.

Potrivit Deciziei nr. 4546/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în România, rețelele de socializare sunt considerate spațiu public.

Astfel, continuarea promovării electorale în afara perioadei permise de lege este interzisă, inclusiv în aceste medii, conform legislației în vigoare.

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne rămân mobilizate și pe parcursul acestei nopți pentru prevenirea și gestionarea oricărui tip de incident care are legătură cu procesul electoral.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Calendar ortodox – 30 octombrie: Sf. Sfinţit Mc. Zenovie, Episcopul Ciliciei, şi sora sa, Zenovia; Sf. Ap. Cleopa

astăzi, 07:00

Sfinţii Zenovie şi Zenovia au trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305) şi s-au născut din părinţi dreptcredincioşi într-o cetate din părţile Ciliciei, numită Egeea. Du...

De la birou în living: Cum alegi o boxă audio în funcție de distanța de ascultare

Thursday, 29 October 2026

Când înțelegi cum circulă sunetul într-o cameră și cum se schimbă percepția muzicii de la câțiva centimetri la câțiva metri, alegerea echipamentului devine o deci...

A jucat într-o agenție loto din Botoșani și a câștigat aproape 70.000 de lei!

Thursday, 29 October 2026

La tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 22.238 de câștiguri, în valoare totală de peste 1,98 milioane de lei. La tragerea Loto 5/40 de duminică, la categoria ...