Botoșăneni ridicați de acasă și băgați după gratii. Greșelile pentru care plătesc scump!

Doi bărbați își vor petrece sărbătorile în Penitenciarul Botoșani după ce au comis infracțiuni grave în trafic.

În Ajun de Moș Nicolae, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au identificat un bărbat de 43 de ani, din comuna Ibănești, pe numele căruia era emis, de către Judecătoria Dorohoi, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

Bărbatul a fost condamnat la 10 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

Acesta a fost identificat în localitatea de domiciliu, fiind reținut și ulterior, escortat către Penitenciarul Botoșani în vederea în încarcerării.

 

În aceeași zi, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au identificat un bărbat de 45 de ani, din orașul Săveni, pe numele căruia era emis, de către Judecătoria Săveni, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

Bărbatul a fost condamnat la un an de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui autovehicul neînmatriculat și conducere sub influența alcoolului.

Cei doi bărbați au fost identificați în localitatea de domiciliu, fiind reținuți și ulterior escortați către Penitenciarul Botoșani.   

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marius Croitoru, după meciul cu Oțelul Galați: ”De plecat nu plec!” / Este vina mea, nu a lor!”

Monday, 9 November 2026

Marius Croitoru a tras primele concluzii după ce echipa lui a reușit să scoată un punct din duelul de pe teren propriu, cu Oțelul Galați, scor 1-1, în ultima etapă a turului sezonului reg...

Comunicat de presă Piscicola S.A. - lansare proiect

Monday, 9 November 2026

  SC PISCICOLA S.A., cu sediu în str. I.C. Brătianu, nr. 125, Botoșani, anunță lansarea implementării proiectului” Sprijin pentru serviciile de mediu furnizate de Ferma pisc...

Au fost reluate lucrările la viitoarea Biserică „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din Botoșani!

Monday, 9 November 2026

Lucrările de construire a viitoarei Biserici „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din municipiul Botoșani au fost reluate, după o perioadă de întrerupere. Constructorul a...