Botoșăneni puși la muncă în folosul comunității, pentru că nu și-au achitat amenzile!

 Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani a înaintat, în primele şase luni ale anului 2014, la Judecătoriile din municipiile Botoşani, Dorohoi şi oraşele Darabani şi Săveni, solicitări de transformare a 57 de amenzi contravenţionale în ore de muncă în folosul comunităţii.

Potrivit prevederilor legale, unitatea administrativ–teritorială de pe raza localităţii de domiciliu a contravenientului sesizează instituţia care a aplicat sancţiunea contravenţională, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, deoarece contravenientul nu deţine bunuri executabile şi nu realizează venituri, pentru ca instituţia care a aplicat sancţiunea să solicite instanţei de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârşit contravenţia înlocuirea amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.

În urma solicitărilor făcute în semestrul I 2014, dar şi în anul 2013, de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani, instanţele de judecată au dispus, de la data de 01 ianuarie a.c. până în acest moment, înlocuirea a 62 de sancţiuni contravenţionale, însumând amenzi în valoare de 19.850 de lei , cu sancţiunea prestării a 2.093 de ore de activităţi în folosul comunităţii, la primăriile de pe raza localităţii de domiciliu a contravenienţilor.

Aproximativ 14% din total, respectiv 294 de ore, vor trebui să fie executate de un tânăr din municipiul Botoşani, care a acumulat datorii de 1.400 de lei la bugetul local, din patru amenzi cu care a fost sancţionat pentru fapte de tulburare a ordinii şi liniştii publice.

Compartiment Informare şi Relaţii Publice

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșăneanca Raluca Turcan, nominalizată pentru portofoliul Ministerului Muncii în Guvernul Mureșan

Friday, 25 September 2026

PNL a transmis public, vineri, lista miniștrilor susținuți de partid pentru Guvernul Siegfried Mureșan. Printre aceștia se numără Raluca Turcan, propusă pentru portofoliul de la Ministerul Mun...

Slujiri arhierești în parohiile din județul Botoșani, săptămâna viitoare!

Friday, 25 September 2026

Duminică, 27 septembrie – Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată), Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va sluji Sfânta L...

Botoșani, județul cu cele mai mici salarii din România!

Friday, 25 September 2026

Institutul Național de Statistică (INS) a publicat date potrivit cărora câștigul salarial mediu brut lunar înregistrat la nivelul economiei naționale în anul 2025 a fost 8716 le...