În această perioadă, E.ON Energie România actualizează contractele clienÅ£ilor beneficiari de tarif social, cărora li se cere È™i o declaraÈ›ie pe proprie răspundere privind venitul mediu pe membru de familie, declaraÈ›ie care trebuie vizată de primăria localității unde au domiciliul.
Cu hârtiile de la E.ON în mână, zeci de botoșăneni au bătut la uÈ™a Primăriei în ultimele două zile pentru a li se viza respectiva declaraÈ›ie. Numai că cei de la Primărie le transmit că nu este de competenÈ›a municipalității să pună această viză.
Dorin Burlacu, directorul Serviciului Public Local se Asistență Socială, susține că cei de la E.ON ar trebui să vină cu lămuriri pentru că oamenii sunt trimiși degeaba la Primărie.
“ObligaÈ›ia noastră de a aviza niÈ™te documente, niÈ™te declaraÈ›ii privind venitul realizat sunt toate prevăzute într-un cadru legal. Pentru speÈ›a dată, Serviciul Public Local de Asistență Locală nu are niciun fel de atribuÈ›ie în sensul acesta. Tarifele sociale au o altă reglementare. Se vorbeÈ™te de un venit pe membru de familie la nivelul salariului minim brut pe economie, ori subvenÈ›iile pentru energie electrică se încadrează până în 615 lei. Nu sunt niciun fel de modificări la plafoanele de venit. Nu este nicio legătură între subvenÈ›ia la energia electrică È™i acest tarif social. Nu È™tiu de ce trimit cei de la E.ON oamenii să le vizăm acele declaraÈ›ii. Îi rog pe cei de la E.ON să ne comunice cadrul legal în baza căruia fac această solicitare ca să vizeze Primăria sau Serviciul de Asistență Socială acele declaraÈ›ii pe proprie răspundere. Dacă ne comunică cadrul legal È™i există acel cadru legal o să vedem cum procedăm. Nu putem viza acele declaraÈ›ii decât dacă sunt însoÈ›ite de documente justificative", a declarat Dorin Burlacu, directorul Serviciului Public Local de Asistență Socială BotoÈ™ani.
ReprezentanÈ›ii E.ON Energie susÈ›in că documentele solicitate pentru actualizarea contractelor celor care beneficiază de tarif social sunt prevăzute de un Ordin al Autorității NaÈ›ionale de Reglementare în Domeniul Energiei.

Pe notificările care au fost transmise consumatorilor (foto sus) nu se face nicio precizare legată de persoanele care ar trebui să obțină viza de la Primărie, pe declarația pe proprie răspundere, motiv pentru care toți cei care le-au primit, fie că sunt pensionari, șomeri, sau care fac parte din alte categorii defavorizate, vin la Primărie.
Stiri.Botosani a solicitat un punct de vedere al E.ON legat de această situație.
“E.ON Energie România S.A. actualizează în această perioadă contractele clienÅ£ilor beneficiari de tarif social, conform Ordinului ANRE nr.38/2005 pentru aprobarea Procedurii privind condiÅ£iile ÅŸi modul de acordare a tarifului social pentru consumatorii casnici de energie electrică, cu modificările ÅŸi completările ulterioare. Tariful social se acordă numai pentru consumul realizat de consumatorul casnic la locul de consum care este domiciliul stabil al acestuia, în condiÈ›iile în care consumatorul casnic solicită aplicarea tarifului social È™i are un venit mediu lunar pe membru de familie mai mic ori egal cu salariul minim pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului.
Consumatorii casnici care îndeplinesc condiÈ›iile menÅ£ionate anterior trebuie să prezinte pentru actualizarea contractelor următoarele documente:
- Copie a actului de identitate din care să rezulte adresa domiciliului stabil;
- Cerere de acordare a tarifului social;
- DeclaraÈ›ie pe proprie răspundere privind venitul mediu pe membru de familie pentru persoanele care au venituri, însoÅ£ită de documente justificative (cupon de pensie, adeverinÅ£e de venit etc.). Persoanele care nu înregistrează venituri vor prezenta o declaraÅ£ie, semnată È™i validată de Primaria localității de reÈ™edință", se precizează în răspunsul primit.
PerdanÈ›ii în toată această situaÈ›ie sunt cetățenii. În cazul în care aceÈ™tia nu fac dovada veniturilor prin documentele solicitate, nu vor mai beneficia de tariful social, ceea ce va duce la creÈ™terea facturilor la energia electrică.
"Este o mare bătaie de joc. Pe de o parte unii îÈ›i cer, pe de altă parte alÈ›ii îÈ›i spun că nu e de competenÈ›a lor. Și noi ce să facem? Ce vină avem? Chiar suntem luaÈ›i de proÈ™ti È™i purtaÈ›i pe drumuri?", a spus un botoșănean.
