Botosaneni inventivi pe sosele europene
Stiri Botosani Monday, 29 September 2008 ActualitateAstfel, doi botosaneni, desi aveau permis romanesc, l-au declarat pierdut pentru a obtine si un permis de conducere strain din Italia si, respectiv, Elvetia, ideea fiind aceea de a nu ramane in pana de permise, in cazul in care ii este suspendat, retinut sau anulat unul dintre ele.
Un alt caz depistat de autoritati in urma unor verificari incrucisate il reprezinta cel al unui tanar de 26 de ani care, desi nu detinea permis de conducere, nici nu avea intentia de a face scoala de soferi.
In toate cele trei cazuri a fost intocmita documentatia si inaintata spre a fi solutionata, serviciilor specializate din cadrul Inspectoratului Judetean de Politie Botosani, a declarat comisar Danut Ciubotaru, seful SPCRPCIV Botosani.
Conform reprezentantilor Serviciului de Permise, cei trei botosaneni sunt Slabu Ioan, din municipiul Botosani, de 46 de ani, care si-a preschimbat permisul de conducere in Elvetia; Paveliuc Iulian, din municipiul Botosani, 35 de ani, care si-a preschimbat permisul de conducere in Italia. Ambii au solicitat in strainatate preschimbarea documentelor romanesti cu similare straine, apoi au declarat in fals pierderea permisului romanesc si au obtinut al doilea permis.
Cel de-al treilea este Molofei Mugurel Cornel, din municipiul Botosani, de 26 de ani, acesta falsificand un permis de conducere valabil pentru categoriile B,C,E pe teritoriul Republicii Elene, pe care l-a prezentat autoritatilor din tara respectiva pentru a fi preschimbat, devenind astfel posesorul unui permis de conducere grecesc.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
O firmă din Botoșani care are angajați din Sri Lanka, verificată de polițiști!
Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, au desfășurat miercuri, 11 noiembrie a.c., o acțiune de control la o so...
Un patron din Botoșani a rămas fără autorizația de mediu, pentru colectare necorespunzătoare a deșeurilor! (Foto)
Ca urmare a Planului de acțiune pentru verificarea legalității operațiunilor derulate de către persoanele fizice și juridice la regimul deșeurilor și substanțelor periculoase, precum și pent...
Urmărire ca în filme la Botoșani: Polițiștii au prins și băgat în arest un contrabandist, după mai multe focuri de armă! (Foto)
Pentru a evita controlul și a scăpa de răspundere, un bărbat suspectat de implicare în activități de contrabandă a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor de frontieră, a avari...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.76 secunde