Botoșăneanul care a furat peste 6.000 de lire dintr-o casă a ajuns în arest! (Video)

Bărbatul în vârstă de 32 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, el fiind depistat pe strada Sucevei din municipiul Botoșani.

La data de 16 martie, în jurul orei 21.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 Botoșani au identificat, în municipiul Botoșani, pe strada Sucevei, un tânăr de 32 de ani, din comuna Mihai Eminescu, pe numele căruia era emis un mandat de aducere, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat comisă la data de 25 februarie.

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta ar fi pătruns fără drept în locuința persoanei vătămate, un bărbat de 53 de ani, din comuna Mihai Eminescu, de unde ar fi sustras 6.400 de lire.

Tânărul a fost condus la sediul poliției, iar ulterior, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Valeriu Iftime, întrebat dacă l-ar vrea pe MM Stoica la FC Botoșani! ”Un tip foarte inteligent, cunoaște fotbalul!”

astăzi, 13:18

MM Stoica a început la Oțelul în anul 1992, acolo unde a fost timp de 10 ani în funcția de director executiv. În 2002 a ajuns la clubul patronat de Gigi Becali, unde a lucrat...

Semnificațiile zilei de 14 noiembrie: „Lăsatul secului” pentru Postul Crăciunului

astăzi, 12:21

În fiecare an, pe 14 noiembrie, în Biserica Ortodoxă este cinstit Sfântul Apostol Filip. Tot în această zi, în calendar, este consemnat „lăsatul secului pentru p...

Sucevenii se amuză: Cum arată noul ”județ al geniilor” / Fost prefect: ”Vor să șteargă Botoșaniul de pe hartă!”

astăzi, 10:48

O pagină de socializare a lansat în spațiul public o imagine ”adaptată” noilor discuții cu privire la reforma administrativă a țării, un proiect anunțat în ultimele să...