Botoșăneancă terorizată de fostul iubit! Urmărită și bătută în plină stradă!

O femeie din Botoșani a fost terorizată timp de mai multe luni de fostul partener de viață, care a urmărit-o pas cu pas iar într-o seară a bătut-o în plină stradă până a abăgat-o în spital.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Senciuc Iulian-Daniel, 43 de ani, domiciliat în municipiul Botoșani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de hărțuire și lovire sau alte violențe, se arată într-un comunicat al procurorilor.

S-a reţinut că, în repetate rânduri, începând cu luna iunie 2014, i-a trimis persoanei vătămate P.L. mesaje de amenințare prin intermediul telefonului mobil și a urmărit-o prin oraș cât și în zona locuinței acesteia, atât cu autoturismul cât și pe jos, iar în seara zilei de 24.12.2014, în jurul orei 20,30, pe strada Primăverii, a lovit-o în repetate rânduri cu pumnii și picioarele, cauzându-i leziuni vindecabile în 16-18 zile îngrijiri medicale.

"Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie", se mai precizează în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Arta în culorile toamnei” – creativitate, culoare și emoție la Muzeul „Ștefan Luchian” din Ștefănești!

astăzi, 19:31

La Muzeul „Ștefan Luchian” din Ștefănești, toamna a fost celebrată prin activitatea educativă și creativă „Arta în culorile toamnei”, finalizată printr-o expoziÈ...

Un șef de la Ocolul Silvic Botoșani a plecat la Ceruri: „Un om devotat trup și suflet pădurii”

astăzi, 19:09

Colegii și apropiații familiei spun că moartea sa este una „neașteptată și tragică”, dar și că a fost un „coleg cald, corect și un sprijin de nădejde.” Direcția ...

Fata cu acordeonul și gânduri la ceas aniversar: „Uneori trebuie să ai curajul să lași în urmă lucrurile pe care le iubești”

astăzi, 17:46

Andreea Gheorghiță este adolescenta din Botoșani care a apărut în videoclipul unei cunoscute artiste din România, însă prima dată am auzit de ea când a urcat pe scena de ...