Botoșăneancă obligată să muncească pe gratis două luni după ce a furat o haină din blană de vulpe polară!

Femeia de 42 de ani va trebui să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei municipiului Botoșani ori în cadrul DGASPC Botoșani, pe o perioadă de 60 de zile.

Femeia a fost condamnată la un an și două luni de închisoare cu suspendare, pentru că a furat o haină din blană de vulpe polară, în valoare de 2.600 de lei, din mall.

Judecătoria Suceava a condamnat-o pe Renata B. (42 de ani) la un an și două luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de furt. Termenul de supraveghere stabilit este de doi ani.

Pe durata termenului de supraveghere, inculpata va trebui să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei municipiului Botoșani ori în cadrul DGASPC Botoșani, pe o perioadă de 60 de zile.

 

Fapta s-a petrecut pe 21 februarie 2023. Atunci, administratorul unei întreprinderi individuale cu punct de lucru în incinta Iulius Mall Suceava a fost apelat de către o angajată care l-a anunțat că a constatat lipsa unei haine din blană de vulpe polară, de culoare albă, care se afla spre vânzare pe un stand metalic din zona spațiului comercial.

La scurt timp, administratorul s-a deplasat la punctul de lucru, unde a constatat lipsa hainei respective. Atunci, acesta a luat legătura cu personalul de securitate, ocazie cu care a aflat că în acea zi, pe la ora 16.50, femeia s-a apropiat de magazinul de blănuri și haine din piele pe care-l administrează, printr-o zonă neaccesibilă de obicei clienților. De acolo individa a luat o haină din blană de vulpe polară ce era expusă spre vânzare pe un stand metalic. După însușirea pe nedrept a hainei, femeia a plecat din zona magazinului fără a achita contravaloarea produsului și fără a mai discuta cu gestionara.

Din discuțiile purtate cu personalul firmei de pază, s-a aflat că femeia respectivă s-a întâlnit la scurt timp cu un bărbat și că ambii păreau de etnie rromă. Cei doi și-au continuat deplasarea spre ieșirea din complexul comercial, părăsind parcarea mall-ului cu un autoturism marca Opel, scrie stireasucevei.ro.

La dosar au fost adăugate filmări din incinta Iulius Mall Suceava, cât și înregistrări video de la sistemul de supraveghere al Primăriei Municipiului Suceava.

La data de 13 martie 2023, autoturismul cu care cei doi au plecat de la mall a fost oprit de către un echipaj de poliție. La volan se afla un bărbat care a susținut că a cumpărat autoturismul respectiv la începutul lunii martie 2023. Șoferul a luat legătura cu individul căutat, apelându-l pe Facebook și comunicându-i să ia legătura cu persoana ce a furat o haină de blană din Iulius Mall Suceava și să se prezinte la sediul Poliției Municipiului Suceava. Astfel s-a aflat identitatea hoaței.

Persoana vătămată nu a dorit să se constituie parte civilă în procesul penal, însă a solicitat tragerea la răspundere a inculpatei. Victima și-a recuperat haina din blană de vulpe.

Inculpata are studii primare, nu are ocupație sau loc de muncă. Aceasta nu are antecedente penale, mai scrie sursa citată.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un artist teolog din Botoșani, despre nunta în post: ”Mi-au spus că slujba nu va avea loc în biserică, ci într-o grădină”

astăzi, 12:30

Cătălin Mihai Apetrei, component al unei formații muzicale din județul Botoșani, este totodată absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă – Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza&rd...

Conducere nouă la Filiala Botoșani a Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria"

astăzi, 10:48

Colonel (rtr) Gheorghe Timofte, cel care a condus până sâmbătă Asociația Națională Cultul Eroilor ”Regina Maria" - Filiala Botoșani, a organizat pe  21 februarie 202...

Rogobete, mesaj ferm către managerii de spitale după atacarea unor medici în UPU: ”Spitalul nu este gară!”

astăzi, 10:17

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a avut o reacție dură după cele mai recente cazuri de agresiune asupra personalului medical, spunând că este „profund îngrijorător&r...