Botosaneanca Ilinca Danila, aleasa presedinte al Consiliului Regional al Elevilor Nord-Est

Liderii elevilor din întreaga țară s-au reunit în perioada 12-14 decembrie 2014, în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Consiliului Național al Elevilor din România (CNE), proiect finanțat de Ministerul Tineretului și Sportului, prin Direcția Județeană de Tineret și Sport Botoșani și de Ministerul Educației Naționale, prin Inspectoratul Școlar Județean Botoșani. 

La acest eveniment au participat peste 120 reprezentanți ai elevilor din întreaga țară, președinții și vicepreședinții Consiliilor Județene ale Elevilor (CJE). Obiectivele acestei întâlniri au fost alegerea Birourilor Executive ale structurilor regionale, prezentarea rapoartelor de activitate a membrilor Biroului Executiv al Consiliului Național al Elevilor și elaborarea strategiei de dezvoltare a Consiliilor Regionale ale Elevilor (CRE) pe termen scurt, mediu și lung. 

Constituirea Consiliului Național al Elevilor este un gest de normalitate pe care societatea trebuie să îl privească în continuare cu încredere, iar elevii trebuie să își asume această reprezentare cu responsabilitate și seriozitate, lucru pe care până acum l-au demonstrat. Vocea voastră trebuie să fie auzită în toate clasele, acolo unde sunt colegii voștri, pentru că toți elevii trebuie să își cunoască drepturile, obligațiile, oportunitățile. Avem o mare încredere în voi, deoarece nu reprezentați altceva decât viitorul societății, a declarat Radu HUMELNICU, directorul Direcției Județeane pentru Sport si Tineret Botoșani, în cadrul Deschiderii Oficiale a lucrărilor Adunării Generale Extraordinare.

Cei opt președinți aleși de către fiecare regiune în parte, care ocupă funcția de vicepreședinți ai Consiliului Național al Elevilor sunt: Ilinca Dănilă (CRE Nord-Est, CJE Botoșani), Miruna Ganea (CRE Vest, CJE Hunedoara), Horia Onița (CRE Nord-Vest, CJE Bihor), Vlad Ștefan (CRE Centru, CJE Brașov), Alexandru Drăghici (CRE Sud-Est, CJE Buzău), Ana-Maria Istrate (CRE Sud-Muntenia, CJE Giurgiu), Cătălin-Andrei Turtică (CRE București-Ilfov, CME București) și Adelina Mănoiu (CRE Sud-Vest Oltenia, CJE Gorj).

Dintre cei opt noi membri ai Biroului Executiv al CNE va fi ales noul președinte al Consiliului Elevilor, la următoarea Adunare Generală.

Eduard MITITELU, președintele Consiliului Elevilor din România a declarat la finele acestui eveniment: Obiectivele și scopul întâlnirii au fost atinse, iar reprezentații elevilor, împreună cu noii membri ai Biroului Executiv se întorc în regiunilor din care provin cu o strategie regională, pe baza căreia se va constitui strategia de dezvoltare a Consiliului Elevilor pentru mandatul 2014-2015, la următoarea Adunare Generală Extraordinară, fiind posibilă prezentarea și votarea acesteia de către reprezentații elevilor din întreaga țară. Doresc să mulțumesc tuturor partenerilor care au făcut posibilă întâlnirea de la Botoșani și să le urez mult succes noilor președinți ai Consiliilor Județene și Regionale ale Elevilor în mandatul ce urmează.
 
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ministerul Justiției propune ca femicidul să fie considerat omor calificat, pedepsit cu închisoare pe viață!

astăzi, 15:16

Ministerul Justiției a lansat o consultare publică privind modificarea Codului penal, prin introducerea infracțiunii de femicid (crima comisă împotriva unei femei), care ar putea fi sancțio...

Statisticile care îngrijorează: Botoșani, singurul județ care în 2024 a înregistrat 9 tipuri de violență!

astăzi, 14:48

Conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică, numărul cazurilor de violență domestică raportate în 2024 a fost de 12.990. Datele oficiale publicate în cadrul secți...

Încă un pas în vederea reabilitării Muzeului „George Enescu” din Dorohoi!

astăzi, 14:32

Muzeul Județean Botoșani anunță semnarea, în calitate de Beneficiar, a contractului de servicii având drept obiect elaborarea documentației tehnico-economice (fazele DALI, DTAC, DTOE,...