Botoșăneanca de la Avocatul Poporului intenționează să atace la CCR ordonanța Guvernului care prevede concedieri în administrația publică!

Avocatul Poporului urmează să atace la Curtea Constituțională ordonanța de urgență care vizează reforma administrației publice și care include și reducerea cu 10% a posturilor din primării și consilii județene.

Contactată de G4Media, Renate Weber a precizat că documentul este analizat, în prezent, de instituția Avocatului Poporului:

„Deocamdată ordonanța este în analiza noastră. Când vom lua o decizie, ea va fi adusă la cunoștința publicului”, spune Renate Weber. 

 

Potrivit surselor G4Media, Renate Weber ar fi avut, săptămâna trecută, o întalnire cu președintele PSD, Sorin Grindeanu. Întrebată explicit dacă întâlnirea a avut loc, aceasta a evitat să răspundă punctual, dar a ținut să remarce: „Niciodată nu am discutat chestiuni care țin de îndeplinirea atribuțiilor Avocatului Poporului cu cineva din lumea politică. Deci nici acum. Nici cu domnul Grindeanu, nici cu altcineva.”

Tot săptămâna trecută, Sorin Grindeanu a anunțat, într-un interviu pentru G4Media, că partidul său nu o va vota pe Roxana Rizoiu, propusă de USR la Avocatul Poporului, pe motiv că aceasta ar avea pensie specială. Grindeanu a spus că PSD ar vota-o pe candidata USR dacă aceasta renunță la pensia specială. Aceasta înseamnă că mandatul deja peste termen al lui Renate Weber se va prelungi și mai mult.

Reforma administrației centrale și locale vizează tăierea a 10% din cheltuielile de personal prin concedieri, reduceri de sporuri sau reorganizare. Ordonanța se referă la instituțiile birocratice: ministere, primării și prefecturi.

„Se propune la nivel central și la nivel local o reducere semnificativă a numărului de membri în cabinetele demnitarilor, de la prim-ministru până la subsecretar de stat, la toate cabinetele aleșilor locali, de la primarul și președintele consiliului județean și primarul municipiului reședință de județ și prefect, până la viceprimarii de comună. Astăzi un ministru are dreptul la 4 consilieri în cabinet. După aprobarea ordonanței, numărul se reduce la 3”, a anunțat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mit sau realitate? Un medic din Botoșani vorbește despre infertilitate!

Sunday, 25 October 2026

Dr. Alexandra Dana Ifrim, medic ginecolog din Botoșani, vorbește despre infertilitate și demontează câteva mituri cu care pacientele ajung în cabinetul dumneai. „Există multe...

Preoții misionari de caritate din Iași, Botoșani și Neamț au participat la conferința anuală!

Sunday, 25 October 2026

Ansamblul Mitropolitan a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Conferința anuală a preoților misionari de caritate din Arhiepiscopia Iașilor. Întâlnirea a început cu rugăciune...

Performanță deosebită pentru un elev botoșănean: A obținut locul II la Concursul Național de Fizică „Evrika”!

Sunday, 25 October 2026

Elevul Ciobanu Tudor, de la Colegiul Național „A. T. Laurian” din Botoșani, a obținut premiul al II-lea la cea de-a XXXIII-a ediție a Concursului Național de Fizică „EVRIKA&rdq...