Botoșăneancă băgată în spital de concubinul gelos!

Marţi, în jurul orei 22.00, IPJ Suceava a fost sesizat prin 112 despre faptul că Dumitru L., de 60 ani, din comuna Pătrăuți, o agresează fizic la locuința lui pe concubina sa, Loredana C., de 42 ani, din judeţul Botoşani.

Polițiștii deplasați operativ la fața locului au stabilit faptul că, în jurul orei 20.00, bărbatul a venit la domiciliu însoțit de Benone T., ambii aflați sub influența băuturilor alcoolice, iar după plecarea musafirului, lui Dumitru L. i s-a părut că femeia de 42 de ani i-a făcut avansuri acestuia, motiv pentru care a început să o lovească.

La fața locului a fost solicitat și un echipaj de ambulanță, care au transportat-o pe femeie la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale, ea fiind internată cu diagnosticul ,,traumatism cranio-facial, echimoză orbital bilaterală, contuzie.

În cauză s-a întocmit dosar penal față de Dumitru L. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, se precizează în comunicatul poliţiei.

Sursa: Monitorul de Suceava

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Dominic Fritz, după ce Sahra Wagenknecht a cerut ca Germania să nu mai plătească alocații pentru copiii românilor: ”Dacă i-o tăiaţi zidarului din Botoşani….”

astăzi, 20:03

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a reacţionat marţi la declaraţiile politicienei germane Sahra Wagenknecht, fondatoarea unui partid populist de stânga, care a cerut ca Germania să nu mai pl...

Movie Night la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi sau adolescența în lumina reflectoarelor! - FOTO

astăzi, 19:22

Pe 6 noiembrie, Sala Teatrului din Dorohoi a devenit scena unei povești în care personajele principale au fost elevii Colegiului Național „Grigore Ghica”. Sub tema MOVIE NIGHT, ...

E sărbătoare în biserica din orașul Botoșani închinată Sfântului Mina, ocrotitorul celor păgubiți! - Foto

astăzi, 18:45

Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Mina” din cartierul Tulbureni, municipiul Botoșani, își sărbătorește miercuri, 11 noiembrie, hramul. Are o istorie de secole, fiind ...