Botoşănean snopit în bătaie în incinta unei benzinării din Botoşani!

Mai mulţi tineri care au provocat scandal în incinta unei staţii de alimentare cu carburanţi de pe strada Calea Naţională, din municipiul Botoşani, în dimineaţa zilei de sâmbătă, 15 noiembrie, vor trebui să suporte rigorile legii.

Jandarmii au fost sesizaţi telefonic la ora 07.30, de către un angajat al benzinăriei, cu privire la faptul că mai mulţi tineri au agresat o persoană şi au distrus elemente de mobilier şi pahare.

Lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani au identificat şapte tineri din municipiul Botoşani, cu vârsta între 25 şi 29 de ani, pe care i-au condus la sediul inspectoratului pentru efectuarea verificărilor necesare în vederea stabilirii situaţiei de fapt.

Bărbatul agresat a fost preluat de o ambulanţă, fiind transportat la Unitatea de Primire a Urgenţelor a Spitalului Judeţean Mavromati pentru acordarea de îngrijiri medicale.
           
Jandarmii le-au întocmit celor şapte tineri actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de "loviri sau alte violenţe", "distrugere" şi "tulburarea ordinii şi liniştii publice", dosarul urmând a fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani. 
           

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

ASTĂZI! Nouă percheziții la Botoșani la două societăți comerciale și la sediul unei instituții publice!

astăzi, 09:12

Astăzi, 4 noiembrie, în cadrul Operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție  și a Inspectoratului General al Poliției...

Ministrul Sănătății trimite Corpul de Control şi Inspecţia Sanitară de Stat la Spitalul Mavromati: ”Ştiam că urmează acest lucru!”

astăzi, 07:46

Amintim că marţi, 3 noiembrie, au avut loc şase percheziţii la Spitalul Judeţean de Urgenţă Botoşani, într-un dosar penal pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, printre care ...

Emoționant: Un gest de solidaritate în memoria botoșănencei care a murit în Irlanda!

astăzi, 07:26

Prietenii și vecinii Loredanei din Irlanda - femeia de 48 de ani care a fost omorâtă de partenerul ei de viață -, dar si colegii din farmacia în care botoșăneanca lucra, au transmis ...